În fiecare an, 30.000 de români părăsesc viaţa la oraş şi încep o nouă existenţă la sat. Veniturile mici şi viaţa scumpă de la oraş este motivul principal pentru care de ani de zile centrele urbane pierd locuitori în favoarea mediului rural. Aşa se face că tot mai mulţi români s-au reprofilat pe agricultură, şi-au cumpărat animale şi trăiesc de pe urma lor. De asemenea, şi-au făcut solarii, vând legume sau le folosesc pentru autoconsum.
Cei mai mulţi sunt tinerii. Peste 19.000 de persoane cu vârste cuprinse între 30-34 ani au mers în mediul rural, doar în 2011. Cel puţin la ţară mâncarea poate fi asigurată.
Dorinţa de a migra spre mediul rural nu este una nouă în condiţiile în care tot mai mulţi români au restanţe la bănci. Cele mai recente rapoarte ale Băncii Naţionale arată că, la sfârşitul lunii iunie, peste 740.000 de români nu şi-au plătit ratele la timp, astfel că băncile de recuperat de la rău-platnici 2,3 miliarde de euro.
Executorii sunt însă pe urma lor. Aproximativ 3.500 de familii au rămas fără locuinţă. Băncile le-au scos casele şi apartamentele la vânzare, după ce nu şi-au mai achitat ratele la credite. Acestea speră să încaseze 150 milioane de euro din vânzarea lor.
În plus, rata şomajului a crescut semnificativ ajungând la 7,6%. Peste 744.000 de persoane nu au un loc de muncă.
A învăţat să cultive roşii de pe Internet
Sorin are 50 de ani, e dintr-un sat din Dâmboviţa. A lucrat la o firmă din Târgovişte până când, prin 2000, nu a mai mers treaba, iar firma s-a închis. A găsit relativ repede de lucru la o fabrică de becuri din Fieni. După câţiva ani, a fost disponibilizat. Sorin se mutase la Târgovişte, dar viaţa la oraş cere bani, iar el nu îşi mai putea permite. S-a întors la ţară, în casa părintească, s- a cablat la Internet şi a început să studieze cum se cultivă ceapa, roşiile, cum se creşte o găină şi care sunt avantajele dar şi costurile vieţii la ţară. Anul acesta i-a ieşit prima recoltă de roşii, de care este foarte mândru. Ca el sunt zeci de mii de români. În anii de recesiune au fost cu sutele de mii.
În curând: 70.000 de euro pentru tinerii care se mută la ţară
Tinerii care astăzi aleg să înceapă o nouă viaţa în mediul rural, dar şi să se apuce de agricultură, primesc un sprijin de 40.000 de euro. Suma ar putea creşte la 70.000 de euro. Tot pentru a stimula activităţile agricole, timp de 5 ani, cei care lucrează teren de până la 25 de hectare vor primi o subvenţie majorată cu 25%, a promis ministrul agriculturii Daniel Constantin.
Pentru instalarea tinerilor fermieri, în perioada 2007-2013, au existat peste 25.000 de solicitări, dar fondurile disponibile au ajuns doar pentru 8.500 de fermieri. Sprijinul presupunea acordarea a 40.000 de euro, sumă nerambursabilă pentru instalarea în mediul rural.
“Vrem ca în viitoarea programare financiară să mărim acest sprijin de la 40.000 de euro la 70.000 de euro şi să mărim alocarea financiară astfel încât cât mai mulţi fermieri tineri să se instaleze în mediul rural”, a spus Constantin.
Tânărul fermier este o persoană cu vârsta sub 40 de ani şi care desfăşoară o activitate agricolă.