in

The Economist: România incapabilă să asimileze fondurile UE



”Românii par să fi uitat proverbul «Dumnezeu îți dă, dar nu-ți bagă și-n traistă» în timpul regimului comunist, iar acum le este greu să acceseze fondurile de la Uniunea Europeană, lucru care implică depunerea unui efort, scrie The Economist, într-un articol ce face referire la absorbția fondurilor europene din România.

Publicația notează că majoritatea românilor pare să fi uitat acest proverb în timpul regimului comunist, care le oferea cetățenilor o locuință și un loc de muncă indiferent de eforturile lor. ”Acum le este greu să acceseze fondurile de la Uniunea Europeană, lucru care implică depunerea unui efort”, scriu jurnaliștii de la The Economist despre români.

Articolul notează că România, descrisă drept ”a doua cea mai săracă țară din UE”, e statul cu cea mai redusă rată de absorbție din UE (7,4 procente). Iar acest lucru se întâmplă în condițiile în care ” la cinci ani de la aderarea la UE, încă mai sunt sate fără electricitate sau apă curentă, iar infrastructura este departe de standardele europene, cu numai 300 de kilometri de autostrăzi și zeci de drumuri stricate, construite în timpul regimului Ceaușescu.”

Potrivit analiștilor citați de publicație, incapacitatea României de a absorbi fonduri UE e rezultatul corupției, lipsei de motivare și informare, a capacității administrative neadecvate și a lacunelelor majore în înțelegerea modului de funcționare a instituțiilor europene.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

După 32 de ani, un ciclist român la Jocurile Olimpice

Victor Ponta: ”Sarcina Diasporei româneşti nu este deloc uşoară”