Menu
in

Tinerii din România dau de 17 ori mai mulți bani pe băutură decât pentru cultură

Tinerii români, cu vârste cuprinse între 18 şi 24 de ani, investesc de 17 ori mai mult în alcool decât în cultură şi sunt dispuşi să aloce lunar circa 70 de lei pe băutură, comparativ cu doar 4 lei, suma destinată culturii, scrie Digi24.ro.

Preţul reprezintă principalul factor de decizie în alegerea unei băuturi alcoolice, fiind menţionat de 44,5% dintre respondenţi. Pe lângă costuri, brandul este foarte important (39,3%).

În ceea ce priveşte bugetul alocat băuturilor alcoolice, acesta este de aproximativ 15 lei săptămânal, cu un maxim de 19 lei la cei sub 25 de ani. La o evaluare lunară, românii sunt dispuşi să cheltuie pe produse alcoolice aproximativ 51,6 lei, minimul fiind oferit de femei, în jurul valorii de 41,8 lei, iar maximul de tineri, la 67,2 lei. Se observă că, deşi tinerii beau cel mai puţin, sunt dispuşi să cheltuie cel mai mult, ceea ce înseamnă că aleg băuturi mai scumpe şi mai de calitate, arată studiul realizat de compania Reveal Marketing Research.

În ceea ce priveşte frecvenţa de consum, cei mai mulţi români (39,2%) consumă o băutură alcoolică o dată pe săptămână, cel mai probabil în weekend, acest procente fiind chiar mai mari în rândul celor sub 35 de ani. În jur de 20% beau de două-patru ori pe săptămână.

Peste o treime din respondenţi (34%) beau foarte rar sau deloc, acest comportament precaut fiind întâlnit mai mult de femei (40,7% dintre participante). Mai mult, 44,6% dintre tinerii sub 25 de ani beau mai rar de o dată pe săptămână.

Băuturile alcoolice preferate

Aproximativ o treime dintre români prefera berea, în general cea produsă în unităţi industriale (28%), dar există un interes în creştere şi pentru cea artizanală (2,7%), bărbaţii fiind principalii consumatori (37,8% dintre respondenţi).

Pe locul doi se situează vinul, ales de unul din cinci români, urmat îndeaproape de cidru (15,4%), care este preferat mai mult de către femei (21,2% dintre doamnele intervievate), probabil datorită conţinutului mai mare de zahăr şi prin diversitatea aromelor.

Spirtoasele, atât cele autohtone cât şi cele de import trezesc interesul a doar 3-7% din populaţia urbană. Acest rezultat este destul de surprinzător pentru o ţară în care palinca face parte din ospitalitatea caracteristică şi în care mulţi locuitori din mediul urban consuma cocktailuri.

Românii ocupă în ultimii ani locuri de top atât la producţia, cât şi la consumul de alcool. Cele 510 milioane de litri de vin produse în 2018 clasează România pe poziţia 6 în Europa şi 13 în lume, iar cele 1,8 miliarde de litri de bere pun ţara noastră pe locul 9 în UE. La consum, România ocupa locul 5 în topul ţărilor cu un model de consum excesiv (cel puţin 60 de grame de alcool pur la bărbaţi/40 grame la femei, cel puţin odată la 30 de zile), după locuitorii ţărilor nordice. Din păcate, peste 25% din alcoolul consumat în ţara noastră este nefiscalizat, produs în gospodarii, în afara unui regim de control.

Studiul s-a desfăşurat la finalul anului 2019, pe un eşantion de 1.002 persoane, 523 femei şi 479 de bărbaţi, intervievaţi online (CAWI).

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version