in

Traian Băsescu critică deciziile guvernului Orban: «Trimite cadrele medicale la îmbolnăvire sigură»

“Cred că ar trebui să regândim puțin cum refacem stocul de bărbați în România“, a declarat Traian Băsescu, în contextul în care tot mai multe cadre medicale își dau demisia în plină epidemie de coronavirus. Pe de altă parte, fostul președinte a calificat drept „nesimțire” incapacitatea statului de a le asigura acestor oameni echipamentele necesare pentru protecție. Europarlamentarul PMP a declarat pentru B1 TV că e greu să le reproșezi medicilor lașitatea, când instituțiile statului practic i-au trimis la îmbolnăvire sigură.

„Nimănui pe timp de pace, chiar dacă suntem în situații de urgență, nu poți să-i ceri «du-te la moarte sau la îmbolnăvire gravă că eu, stat, sau eu, guvern, n-am fost în stare să-ți cumpăr o mască, un combinezon, niște ochelari, să intri în siguranță, și asta relativă». Pe de altă parte, să fiu scuzat că o spun și nu vreau să stârnesc mânia nimănui, dar se vede că tot mai puțini bărbați în țara asta fac armată.

A dispărut acea… Parcă bărbații până la 40 de ani sunt tot adolescenți, copilăresc, încă n-au maturitatea vârstei pe care ar trebui s-o aibă. Cred că ar trebui să regândim puțin cum refacem stocul de bărbați în România, de oameni care să aibă curaj să înfrunte și ei nenorocirile…

Când omul știe că îl trimiți la îmbolnăvire sigură, care nu știi ce final are, e greu să-i reproșezi ceva, când tu ai nesimțirea să nu-i pui la dispoziție minimul echipament de protecție”, a declarat Traian Băsescu.

“Mint cu nerușinare!”

În opinia sa, faptul că medicii au fost bine plătiți în ultimul an nu contează, ci faptul că în joc e viața lor. Or aceștia, mai crede europarlamentarul PMP, nu-și dau demisiile neapărat de frică să nu se infecteze, ci mai mult de revoltă, știind cât de ușor i-ar fi fost statului să cumpere echipamentele necesare pentru protejarea lor.

„Câte salarii i-ai dau unui om, și-s de acord că au fost bine plătiți în ultimul an, dar totuși discutăm de viața unui om! Cred că mai mult de revoltă, și mai puțin de frică, n-au vrut să facă serviciul, că-și dau seama cât de simplu ar fi fost – un halat de 5 lei, mănuși de 1 leu, mască de 30 de bani în timpuri normale”, a mai afirmat Băsescu.

Întrebat despre cei care susțin că, totuși,  medicii sunt „echipați” corespunzător, fostul președinte a răspuns: „Mint cu nerușinare! Ce vreți să spuneți, că s-a prezentat cu mare pompă că au venit 100.000 de combinezoane pentru un sistem medical cu 50.000 de salariați, din care 16.000 sunt în prima linie? Sunt 15.000… Dacă trebuie să-i dai unul pe zi, sau nu mai spun la fiecare bolnav, câte zile de ajung? 3 zile? Ne batem joc… Se plimbă avioane prin fața publicului să-l prostească pur și simplu, dar medicii știu”.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Crimă în stare de izolare: și-a ucis soția, după 44 de ani de căsnicie

Ziua cea mai neagră

Ziua cea mai neagră. Număr record de decese în Marea Britanie