in

Traian Băsescu: PDL este penibil



Partidul Democrat-Liberal (PDL) este criticat de preşedintele Traian Băsescu. Şeful statului a vorbit în termeni duri despre actuala conducerea a fostului său partid, trasând, în modul caracteristic, liniile viitoare care pot scoate PDL din marginalizarea politică în care se află. Potrivit declaraţiilor preşedintelui, PDL seamănă acum în interior cu FSN şi nu îl mai poate ajuta în îndeplinirea obiectivelor sale, precizând că se uită la ce se întâmplă, dar nu îi vine să creadă ce vede.

Traian Băsescu a declarat joi, 14 februarie, într-o emisiune televizată, că actualul PDL nu mai seamănă cu partidul din care el a plecat pentru a fi preşedinte sau cu cel condus de Emil Boc.

“PDL de acum, aşa cum este în acel moment, nu mai seamănă cu PDL care era când eu am plecat şi o bună parte din perioada în care a fost condus de Boc. Nu mai are valori, nu mai are… Seamănă tot mai mult cu – nu vreau să jignesc PSD-ul, seamănă cu FSN-ul. În interior seamănă cu FSN-ul, şi vreau să ne înţelegem de la bun început: pentru mine PDL nu mai este un instrument politic. Până când îmi termin eu mandatul nu mă mai poate ajuta în atingerea obiectivelor. Dacă mă poate ajuta cineva este chiar Guvernul cu care am semnat un pact, cu premierul, care vizează revizuirea Constituţiei, reorganizarea administrativă şi legea sănătăţii”, a susţinut Băsescu.

El a mai susţinut că un lucru “zguduitor” pentru un partid care se vrea serios şi “care vrea să fie ceva în România în viitor” este acela că este vorba de “un partid care îşi neagă propria guvernare”.

Preşedintele a mai spus însă că va rămâne mereu aproape de PDL.

PDL are prezidenţiabil

PDL are un candidat la alegerile prezidenţiale, cu notorietate, însă nimeni nu îl scoate în evidenţă, a spus preşedintele, fără să îi dea numele. De asemenea, Băsescu a spus că PDL trebuie să scoată în faţă membri tineri, care să se bată cu Ponta.

“PDL are prezidenţiabil în momentul de faţă. Nu o să-i spun numele, îi cunosc, îi ştiu. Este cu notorietate, cu tot ce-i trebuie. E bărbat, dar nu e agreat. PDL are o garnitură de bărbaţi şi femei de 40 de ani cu care poate ieşi în frunte să relanseze partidul”, a spus preşedintele.

Traian Băsescu a criticat încă o dată modalitatea PDL-ului de a face opoziţie “constructivă”.

“Cel mai penibil lucru pe care am putut să-l aud de la conducerea PDL este că face opoziţie constructivă. Când cei de la putere au 70%, ce vrei să construiască cu tine? Doar să te menajeze, când ai 16% şi doar 13 în Parlament, te baţi. Ei au o teorie copilărească, se erodează şi vin voturile la noi. Nu vin voturile la tine, vor veni la cel care se bate cu gigantul de 70%”, a mai spus Băsescu.

“Udrea, un politician de forţă”

Preşedintele Traian Băsescu crede că Elenea Udrea poate avea profil de lider al PDL. Băsescu a subliniat că el a învaţat-o politică şi că fostul ministru ar trebui “să mai lase poşetele alea cu care a intrat în politică ” şi să mai renunţe la tocuri.

Şeful statului a spus că Elena Udrea a avut curajul să depună moţiune pentru şefia PDL fără să îi fie frică de faptul că dacă nu va reuşi va fi dată afară. “Elena Udrea e crescută ca şi politician de mine. Ea de la mine a învăţat politică. Poate să şi-l creeze (profilul de preşedinte de partid). Poate să şi-l creeze, nu spun că are un profil perfect de preşedinte de partid, dar Elena Udrea a crescut enorm. Şi eu sunt convins că după experienţa Roman, Elena Udrea va deveni un politician de forţă în România. Are rezistenţă, e o femeie inteligentă. vrea, are ambiţie şi e un om de dreapta. Elena Udrea nu poţi să o faci de stânga nici dacă o calci în picioare sau îi iei tocurile de la pantofi”, a mai spus Băsescu.

Despre demisia lui Voiculescu: Hidos

Preşedintele Traian Băsescu a afirmat că este “hidos” şi “fără pic de respect pentru instituţiile statului” comportamentul lui Dan Voiculescu, fondator al PC, legat de demisia a doua oară din Parlament.

“Hidos. Să şi minţi, “A doua oară am demisionat ca să nu se facă uz de imunitate”. Păi oricum nu se făcea, că nu a cerut nicio instanţă arestarea lui sau percheziţii acasă. Deci nu avea nicio legătură. El pur şi simplu a dorit să scape din nou de dosar de la Înalta Curte înapoi. Nu are pic de respect pentru instituţiile statului, clar”, a afirmat Băsescu.

“Îmi pare rău pentru ce a păţit Năstase”

Preşedintele Traian Băsescu declarat că regretă ce i s-a întâmplat lui Adrian Năstase, pentru ce a reprezentat acesta pentru ţară, precizând că fostul premier a fost condamnat “pentru o găinărie”, dar acesta are şanse să revină în politică şi să fie important, problema fiind dacă îl vrea PSD. El a spus că nu vrea să fie acuzat de fariseism, dar îi pare rău pentru ce a păţit Adrian Năstase.

“Îmi pare rău pentru ce a păţit Năstase. Nu că nu merita, ci pentru ce a fost pentru România”, a spus Băsescu.

El a adăugat că Năstase a fost premierul care a finalizat negocieri importante cu structuri din care România face acum parte. Preşedintele a spus că Năstase are şanse şi potenţial să revină în politică şi să fie important. “Sunt miniştri care au făcut puşcărie, ştiţi că aici intră cel mai uşor politicienii în belea, în finanţarea campaniei electorale. Este un ministru care au făcut doi ani puşcărie şi a fost ales parlamentar, iar din Parlament în Guvern”, a spus preşedintele.

“Am vrut să ma izolez de PDL

Preşedintele Traian Băsescu ar fi dorit să se “izoleze” faţă de reprezentanţii PDL, atât faţă de Vasile Blaga, cât şi faţă de Mihai Răzvan Ungureanu, însă va solicita o discuţie cu aceştia despre partid şi va lua parte la Convenţia partidului, dacă va fi invitat.

“După alegeri, nu am vrut să intervin nicăieri. Să ştiţi că a sunat la cabinet şi Răzvan (Mihai Răzvan Ungureanu- n.r.), a sunat şi Vasile Blaga în decembrie, a sunat şi domnul Neamţu. Până astăzi, când mi-am dat seama ce lucru urât se întâmplă în PDL, nu am vrut să vorbesc despre politică. O să-i caut eu, să am o discuţie cu ei, ca între un preşedinte care a fost ajutat de ei în vară. Am vrut să mă izolez până azi, dar astăzi, discutând cu Emil Boc, am spus că nu se poate să mă izolez”, a susţinut Băsescu.

Totuşi, Băsescu a susţinut că relaţiile sale cu Mihai Răzvan Ungunreanu sunt “bune”, însă lui Vasile Blaga i-ar fi spus în luna decembrie 2012: “Nu avem ce discuta, Vasile”.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Imigranţii noştri sunt mai buni decât ai lor

Comentariu: Până la urmă, Anglia are nevoie de români şi bulgari