Menu
in

Trebuie să muncim 25 de ani pentru un apartament cu 4 camere

Un român cu venituri medii trebuie să pună deoparte întreg salariul câştigat timp de 15 ani şi jumătate pentru a putea stânge suma necesară achiziţionării unui apartament cu 4 camere, sau 12 ani dacă vrea să îşi cumpere un apartament cu 3 camere.



“În urma unei analize realizate pe baza salariilor şi a preţurilor medii am constatat că dacă un român intenţionează să economisească pentru a cumpăra o locuinţă, acesta trebuie să fie extrem de chibzuit şi să agonisească o parte consistentă din venitul său lunar”, a explicat Alina Petrescu, marketing manager imobiliare.net, într-un comunicat.

Astfel, românii cu venituri medii îşi pot achiziţiona un apartament cu 4 camere scos la vânzare cu un preţ de 94.000 de euro în cazul în care nu cheltuiesc niciun salariu primit din partea angajatorilor pe o perioadă de 188 de luni (echivalentul a 15 ani şi jumătate) sau dacă strâng bani pe o perioadă de 294 de luni (echivalentul a 24 de ani şi cinci luni), în cazul în care sunt luate în considerare cheltuielile lor lunare.

Pentru a achiziţiona un apartament cu 3 camere, al cărui preţ mediu ajunge la 72.000 de euro, aceştia trebuie să economisească 64% din salariul câştigat timp de 225 de luni (echivalentul a mai bine de 18 ani). în cazul în care nu cheltuiesc niciun leu, pot cumpăra acelaşi apartament într-o perioadă de 144 de luni (echivalentul a 12 ani).

În cazul unui apartament cu 2 camere de 53.000 de euro, românii trebuie să economisească fie 165 de luni (mai bine de 13 ani), fie 106 luni (8 ani şi opt luni) în cazul în care pot economisi lunar întreg salariul câştigat.

Dacă vor, în schimb, o garsonieră scoasă la vânzare cu un preţ mediu de 34.000 de euro, ei trebuie să pună deoparte tot salariul timp de 68 de luni (5 ani şi jumătate) sau timp de 107 luni (aproape 9 ani) dacă sunt luate în considerare şi cheltuielile lor lunare.

Analiza este realizată luând în calcul un salariu mediu lunar de 500 de euro şi cheltuieli lunare de persoană într-o gospodărie în valoare 180 de euro.

“În general, achiziţia unei locuinţe se face de către doi soţi şi este imposibil să economiseşti lunar un salariu întreg. în mod inevitabil, intervin diverse cheltuieli: bunuri alimentare, bunuri nealimentare, o vacanţă, un copil, etc. Aşadar, timpul de agoniseală porneşte de la cifrele meţionate în analiza noastră şi se poate extinde considerabil, în funcţie de cheltuielile fiecăruia. Dacă nu vorbim de o moştenire, cea mai bună variantă pentru persoanele cu venituri medii este accesarea unui credit, deoarece banca le impune un plan de rambursare a banilor şi în acelaşi timp oamenii se pot muta în locuinţa mult dorită o dată cu obţinerea creditului”, a mai spus Alina Petrescu.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version