in

Un medic cere redeschiderea imediată a tuturor spitalelor: «Prea mulți pacienți au de suferit, pacienți cu nevoi urgente, cu boli cronice»

redeschiderea spitalelor

Medicul Victor Eșanu, președinte la Camera Federativă a Sindicatelor Medicilor din România și angajat la Ambulatoriul de Boli Infecțioase din Cluj cere „redeschiderea imediată a tuturor spitalelor” și mutarea pacienților cu Covid-19 în spitale modulare.

„E dramatic fiindcă cei mai mulți bolnavi au rămas fără asistență medicală în ultimele luni. Nu era nimeni pregătit pentru această epidemie. Eu atrag atenția doar că, dacă va fi un al doilea val, va trebui să găsim alte soluții, să nu mai fim nevoiți să lăsăm oameni cu cancere, cu infarct, cu accidente vasculare, fără asistență medicală. Apoi e nevoie de o reformă clară în Direcțiile de Sănătate Publică, fiindcă după debutul epidemiei în România, directorii și mulți epidemiologi din direcții au dispărut în ceață, or ei trebuiau să fie în linia 1, să ne învețe ce și cum să facem, să ne îndrume, să ne organizeze secțiile, cum facem un circuit aici, cum facem pe dincolo. Trebuie pregătite cadre epidemiologice nu doar de formă, nu doar de prietenii și amicii celor care conduc județele, ci chiar de oameni care se pricep la epidemiologie”, spune medicul pentru G4Media.ro.

Doctorul propune ca spitalele să fie eliberate de pacienții cu Covid-19. „S-au făcut spitale modulare, care sunt pregătite, unde erau așteptate miile de persoane infectate, nu-i așa? Ei bine, sunt goale. Acelea trebuiau să fie și ar trebui să fie pentru Covid-19. Să fie duși acolo pacienții cu Covid, iar restul secțiilor, clinicilor, să reintre în normal și să nu se mai întâmple niciodată ce s-a întâmplat.

«Ce să mai decid eu, când tu ai golit spitalul?»

Suntem asaltați de pacienți și trebuie revenit la un sistem sanitar normal. Oamenii susțin sistemul de sănătate cu banii lor și au dreptul la tratamente și au nevoie de tratamente. Prea mulți pacienți au avut de suferit, pacienți cu nevoi urgente, cu boli cronice. Autoritățile s-au bâlbâit, au trimis ordine de eliberare a spitalelor în proporție de 80%. «Apoi au spus: doctorul decide pe cine primește!». Ce să mai decid eu, când tu ai golit spitalul? Ordinul acela era destul de clar. Acum văd că nici nu mai recunosc și o dau pe medici, că medicii ar fi trebuit să decidă”, adaugă doctorul din Cluj.

«Au murit cu Covid-19 sau din cauza Covid-19»

Doctorul atrage atenția și în privința deceselor trecute în dreptul Covid-19.

„S-a creat o panică generală peste tot. Sunt pacienți care se temeau să meargă la spital, de teamă să nu ia Covid-19, fiindcă erau bombardați de peste tot cu știri și informații cu sute de mii de morți în lume, peste tot. Unii au intrat în panică. Dispneea, lipsa de aer, e o imagine a panicii, iar o criză de panică poate agrava orice boală. Nu îți dai seama dacă pacientul se sufocă din insuficiență respiratorie sau din panică sau din ambele.

Trebuie făcută o analiză a tuturor deceselor, iar asta nu s-a făcut. Acești oameni care au murit, au murit cu Covid-19 sau din cauza Covid-19, acestea fiind două lucruri diferite. Nu s-au făcut autopsii nicăieri, ceea ce este o aberație. Un diagnostic înseamnă o analiză amănunțită și autopsie. La cum se prezintă situația acum, toate cifrele oficiale pot fi contestate. Nu doar de la noi, ci de peste tot. Poți avea un infarct, îl duci, iar o gripă sezonieră îl poate agrava și poți muri. Așa e și cu Covid, îți poate pune capac, dar trebuie văzut câți au murit din cauza asta.

Important este să fim pregătiți dacă mai vine un nou val și să procedăm diferit, să învățăm din ce s-a întâmplat, să nu mai închidem spitalele, așa încât toți bolnavii să își poată trata bolile. Nu există doar Covid-19. Nu e normal ce s-a întâmplat.”

De altfel, după ridicarea stării de urgență, când spitalele au început să acorda din nou consultații, în special pacienții cu boli cronice au luat cu asalt spitalele, înregistrându-se cozi de zeci de persoane.

OMS: Criza Covid a perturbat grav tratarea celorlalte boli

Şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii a atras atenţia că pandemia Covid-19 a afectat semnificativ prevenirea și tratarea bolilor netransmisibile în spitale, mai ales în țările cu venituri reduse.

Conform ultimei raportări oficiale, 19.398 de români s-au infectat cu Sars-Cov-2, care produce Covid-19, iar 1279 au murit.

Potrivit Institutului Național de Statistică, principala cauză a deceselor în România în fiecare an sunt bolile aparatului circulator, precum bolile inimii sau cele cerebro-vasculare, responsabile pentru aproximativ 150.000 de decese anual (sau 410 decese medie zilnică), urmate de tumori (peste 50.000 de decese anual, adică mai mult de 140 zilnic).




Update. Baie de sânge într-o familie din Anglia. Tatăl le-a tăiat gâtul soției și fiicei sale de 18 ani, sub privirile surorilor mai mici de 5 și 6 ani

Român rănit grav după ce s-a aruncat de la 60 de metri de pe stânca Durdle Door din Dorset – VIDEO