Menu
in

Un pensionar din Marea Britanie se mută la Botoșani. Vrea asigurare de sănătate în România

Se pare că există și străini care vor să beneficieze de asistență medicală în Botoșani, la Casa de Asigurări fiind înregistrate aproape 200 de astfel de solicitări, printre care și una a unui pensionar.

Potrivit botoseneanul.ro, de la începutul anului până în prezent au fost trimise 196 de formulare europene din mai multe țări ale UE.

Printre cei care vor să beneficieze de servicii medicale în Botoșani sunt cetățeni care se duc să muncească acolo, dar și un pensionar.

Respectivul vârstnic este din Regatul Unit al Marii Britanii și se mută temporar la Botoșani.

„Pentru o perioadă va sta în România și atunci vrea să fie asigurat și pentru toate serviciile pe care le primește o să cerem rambursarea lor din statul respectiv”, a declarat Carmen Nicolau, președinte Casa de Asigurări de Sănătate.

De altfel, pentru toți cei 196 de străini care vor beneficia de servicii la Botoșani, Casa de Asigurări de Sănătate va recupera banii din țările lor de origine.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version