Menu
in

USL forţează schimbarea preşedinţilor Camerelor, membrilor Curţii Constituţionale şi suspendarea lui Băsescu



Majoritatea PSD-PNL ia în calcul, în sesiunea extraordinară care începe astăzi, să forţeze schimbarea preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, înlocuirea judecătorilor CCR declaraţi incompatibili, revocarea Avocatului Poporului şi iniţierea procedurii suspendării preşedintelui.

Potrivit unor surse parlamentare, demersul parlamentarilor USL ar putea să se desfăşoare în mai multe etape, în cele patru zile de sesiune extraordinară. “Trebuie să facem tot posibilul pentru a schimba aceste instituţii care lucrează în favoarea preşedintelui”, au arătat sursele citate, care au adăugat că, deşi demersul USL este “la limita regulamentelor”, este singura şansă pentru deblocarea crizei politice şi a conflictului dintre preşedinte, Guvern şi Parlament.

USL încearcă să convingă parlamentarii UDMR să se alăture acestui demers, dar şi să atragă de partea puterii mai mulţi parlamentari PDL. Ei mizează pe faptul că propunerile de schimbare din funcţie a preşedinţilor celor două Camere vor putea fi aprobate în Birourile Permanente şi apoi în plen datorită noii configuraţii politice şi a majorităţii pe care USL o are în cele două foruri legislative.

Birourile Permanente reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor au decis convocarea marţi, la ora 14.00, a unei sesiuni extraordinare a Parlamentului pentru revocarea din funcţie a Avocatului Poporului, la solicitarea USL. Totodată, USL a depus, marţi, cererile de revocare din funcţie a preşedinţilor Senatului şi Camerei Deputaţilor, a declarat pentru Mediafax preşedintele Senatului Vasile Blaga, care a anunţat că nu va convoca sesiune extraordinară la Senat pentru revocarea sa.

De asemenea, USL are în plan adoptarea unei ordonanţe de urgenţă privind modificarea legii Curţii Constituţionale în sensul modificării modalităţii de revocare a judecătorilor. Un astfel de demers nu ar putea fi contestat la CCR decât de Avocatul Poporului, aceasta fiind şi miza cererii de înlocuire a acestuia.

Liberalul Relu Fenechiu a declarat că demersul USL are în vedere spargerea “zidului instituţional” din jurul şefului statului. “Marea problemă în România este că Traian Băsescu s-a înconjurat de un zid instituţional care îi permite să facă orice. Singura soluţie este ca aceste instituţii să fie schimbate. Obiectivul nostru este să ajungem cât mai repede la alegeri”, a spus el.

Antonescu ar urma să fie numit şef la Senat


USL ia în calcul ca, dacă revocarea din funcţie a lui Vasile Blaga va reuşi, liderul PNL Crin Antonescu să fie numit preşedinte al Senatului, cel care asigură interimatul în condiţiile suspendării din funcţie a şefului statului, au declarat pentru Mediafax surse din USL.

Deocamdată, însă, USL analizează variantele procedurale pe care le poate invoca pentru a determina revocarea din funcţie a preşedintelui Senatului, în condiţiile în care Vasile Blaga a anunţat deja că refuză să convoace o sesiune extraordinară pe această temă sau să introducă pe ordinea de zi o asemenea solicitare.

Potrivit Deciziei 601 din 14 noiembrie 2005 a Curţii Constituţionale, votul acordat preşedintelui unei Camere este un vot politic care nu poate fi anulat decât în cazul în care grupul care l-a propus cere revocarea politică a acestuia sau, în cazul unei revocări ca sancţiune, când acest grup sau o altă componentă a Camerei solicită înlocuirea din funcţie a preşedintelui pentru săvârşirea unor fapte care atrag răspunderea sa juridică.

Conform Regulamentului Senatului, propunerea de revocare se face în scris, sub semnătura iniţiatorilor, o singură dată într-o sesiune. Propunerea de revocare se depune la Biroul permanent care analizează, în prima sa şedinţă, îndeplinirea condiţiilor şi decide, prin vot, introducerea acesteia în proiectul de ordine de zi a următoarei şedinţe de plen.

Preşedintele Senatului căruia i s-a cerut revocarea nu poate conduce şedinţa Biroului permanent sau pe cea de plen în care se discută revocarea sa, el urmând să fie înlocuit de unul dintre vicepreşedinţi, desemnat de Biroul permanent. Constituţia prevede că, “dacă funcţia de Preşedinte devine vacantă ori dacă Preşedintele este suspendat din funcţie sau dacă se află în imposibilitate temporară de a-şi exercita atribuţiile, interimatul se asigură, în ordine, de preşedintele Senatului sau de preşedintele Camerei Deputaţilor”.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version