Există firme românești care concurează de la egal la egal, pe piețe internaționale, cu alte firme din domeniu. Cel mai bun exemplu: SYSCOM TEAM, un grup de firme fondat de Valentin Andronache, un tânăr de 35 de ani din București. Iată ce spune fondatorul grupului despre felul în care o firmă românească a ajuns cunoscută pe plan internaţional.
Valentin Andronache, cum ați defini în câteva cuvinte activitatea societății?
«Metaforic vorbind, noi suntem cei care „dăm viață” oricărei instalații și oricărui proces tehnologic. Activăm ca integratori de sisteme în domeniul automatizărilor. Proiectăm, dezvoltăm și implementăm sisteme de automatizare care permit monitorizarea și controlul proceselor în mod automat, asistat de calculator, cu o implicare minimă a factorului uman.
SYSCOM TEAM este un grup de firme care activează în domeniul tehnic, în vederea dezvoltării de soluții inovative, cu scopul creșterii gradului de siguranță și confort în exploatare. Obiectivul nostru este să oferim soluții și servicii de ultimă generație, pentru nevoile de dezvoltare ale clienților noștri. Suntem orientați către eficientizarea oricărui proces, fie că este vorba de un proces operațional, de afaceri sau tehnologic, oferind soluții tehnice particularizate.
Din ce este constituit grupul de firme SYSCOM TEAM?
«SYSCOM TEAM s-a constituit ca un CLUSTER, deoarece în România nu există legea Holdingului, firme cu activități complementare, cu scopul realizării unei strategii de marketing și promovare comună, în vederea creșterii productivității și competitivității.
Grupul de firme este constituit astfel:
SYSCOM WATER TECHNOLOGY SRL, societate comercială care activează ca subantreprenor sau chiar antreprenor pentru proiecte de infrastructură de apă și apă uzată: rețele de apă și canalizare, stații de pompare, stații de epurare apă uzată, fronturi de captare și surse de apă, stații de tratare apă, sisteme de irigații pentru agricultură etc.
SYSCOM WATER TECHNOLOGY activează ca antreprenor în cazul proiectelor cu obiect de activitate apropiat de competențele și experiența dezvoltată sau ca partener asociat sau subcontractant al unor firme de construcții sau antreprenori generali, în cazul proiectelor de mare amploare care includ diverse specialități.
SYSCOM PROCESS CONTROL SRL este o societate comercială implicată în proiectare și producție de tablouri electrice și de automatizare, sisteme de achiziție de date, dezvoltare de aplicații software de process și sisteme SCADA.
SYSCOM PROCESS CONTROL deține un departament de proiectare cu ingineri cu experiență, specializați în domenii precum cel electric, al automatizărilor și cel energetic, o secție de producție pentru tablouri electrice și de automatizare și un departament software pentru dezvoltarea de aplicații PLC, HMI și SCADA.
SYSCOM ELECTRO INSTAL SRL este o societate comercială responsabilă cu activitatea de instalare și montaj, desfășurându-și activitatea în cadrul șantierelor aflate în întreaga țară.
SYSCOM ELECTRO INSTAL asigură execuția instalațiilor de la branșamente electrice până la rețele de utilizare de alimentare și semnal pentru echipamentele de câmp. Oferă practic întreg pachetul de lucrări de construcții-montaj specifice instalațiilor electrice.
SYSCOM TEACHING & RESEARCH reprezintă un brand special dezvoltat pentru desfășurarea activității de cercetare și dezvoltare cu rol didactic sau inovativ pentru echipamente și sisteme destinate domeniului tehnic: electric, energetic, automatizări. Activitatea de cercetare s-a concretizat prin colaborările grupului nostru de firme cu instituții de cercetare consacrate: Institutul Național de Cercetare Dezvoltare pentru Inginerie Electrică (ICPE–CA), Universitatea Politehnică București (UPB), Academia Română.
SYSCOM INTERNATIONAL reprezintă un brand special dezvoltat pentru desfășurarea activității de comerț exterior.
În prezent preocuparea mea principală este legată de dezvoltarea relațiilor economice internaționale și colaborarea cu parteneri de afaceri din întreaga lume. Suntem interesați de punerea în valoare a competențelor inginerilor români prin implicarea lor în proiectele internaționale. În contextul globalizării, cei mai buni specialiști, de oriunde ar fi aceștia, trebuie să se întâlnească pentru a conlucra.
Participăm activ la expoziții internaționale și misiuni economice: Hannover Messe (Hanovra – Germania), Middle East Electricity (Dubai – EAU), WETEX (Dubai – EAU), QATAR Project (Doha – QATAR), Saudi Power (Ryadh – Arabia Saudită), Smart Greed (Jeddah – Arabia Saudită) și diverse misiuni economice în Ukraina, Kazakstan, Armenia, Algeria.»
Unde vă situați în momentul de față?
«În prezent avem 200 de angajați, majoritatea ingineri. Sediul central este în București. Avem în proprietate un spațiu de 5 000 de metri pătrați în zona fostelor uzine Faur, unde avem birourile, spațiile de depozitare și o linie de asamblare pentru tablouri electrice și de automatizare. Proiecte însă avem în toată țara și urmărim cu mare atenție și oportunitățile externe.»
Unde aveți lucrări și cum s-a dezvoltat activitatea societății?
«Avem nenumărate proiecte finalizate sau în curs de finalizare, în toată țara: Baia Mare, Oradea, Roman, Piatra Neamț, Târgu Neamț, Focșani, Buzău, Constanța, București, Ploiești, Pitești, Râmnicu Vâlcea, Olănești, Turda și în alte orașe și comune din țară.
Am finalizat tot ceea ce înseamnă automatizările aferente rețelelor de apă și canalizare din Râmnicu-Sărat, Țăndărei; am finalizat execuția stațiilor de pompare din județul Brașov, din localitățile învecinate orașului Brașov – unul dintre proiectele unde SYSCOM WATER TECHNOLOGY a fost antreprenor general și a avut contract direct cu Compania de Apă. Am finalizat automatizarea și monitorizarea sistemului de alimentare cu apă precum și a stațiilor de pompare pentru apele uzate colectate din localitățile Focșani, Câmpineanca și Golești, aglomerarea Focșani, Județul Vrancea, un alt contract important unde SYSCOM WATER TECHNOLOGY a fost antreprenor general.
În rest, în majoritatea contractelor suntem subcontractant de specialitate pentru diverse firme de construcții. Satisfacția noastră este aceea că lucrăm cu aproape toate firmele de construcții din țară, sau cu diverși antrepenori generali din afara țării și pot să spun că avem cu ei colaborări permanente, nu doar punctuale.
La început, activitatea noastră s-a concentrat în zona de automatizare și SCADA, ulterior am venit în completare și cu proiectarea și execuția componentei de instalații electrice de joasă și medie tensiune și în prezent asigurăm și componenta de instalații mecanice. Avem capacitatea să livrăm angrenajele de pompare, instalația mecanică, instalația electrică, automatizările, aplicațiile software de proces și sistemele specializate SCADA.»
Cum vedeți viitorul domeniului dvs. de activitate?
«Este un domeniu de activitate complex, tehnic, extrem de specializat. Este un domeniu de activitate care presupune cunoștințe aprofundate din multiple specialități precum: electric, energetic, electronică, electrotehnică, telecomunicații, software.
Viitorul este al electronicii și al automatizărilor. În prezent automatizările sunt necesare absolut în orice domeniu, fie că este vorba de clădiri rezidențiale, de birouri sau spații comerciale, fie că este vorba de transport, infrastructură, utilități sau procese tehnologice de producție.
Necesitatea provine din preocuparea permanentă a tuturor celor implicați de reducere a costurilor de exploatare, de creștere a eficienței consumurilor energetice, de creștere a gradului de siguranță în exploatare.»
Ce pregătire aveți și care sunt principiile pe baza cărora vă conduceți afacerea?
«Sunt născut în București, am 35 de ani, am terminat în anul 2005 Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației din Universitatea Politehnică București.
După terminarea facultății cu profil tehnic, m-am specializat în management de proiect, apoi am făcut cursuri de specializare în management performant, management financiar, managementul resurselor umane, managementul relațiilor cu clienții. Aplic un management cât mai eficient și orientat către performanță atât în organizație cât și în relația cu cei cu care colaborez. Caut să mențin un spirit cât mai pragmatic, orientat către rezultat.
Recrutez în permanență, resursa umană fiind componenta cea mai importantă pentru dobândirea succesului în afaceri. Singurele criterii de selecție sau avansare în cadrul organizației sunt strict cele legate de abilitățile profesionale, spiritul practic și adaptarea la modul de lucru pe care îl impun. Nu tolerez persoanele care încep o discuție cu „nu știu” sau „nu se poate” și lupt continuu cu mediocritatea, ignoranța și lipsa de acțiune. Sunt un perfecționist, sunt atent la detalii și NU pun avantajele materiale pe primul plan.
Nu mi-e teamă de schimbare și consider că un element perturbator poate fi de multe ori un factor de progres.»
Care considerați că sunt atuurile unui om de afaceri de succes?
«Curajul, tenacitatea și agenda telefonică.»
Ce planuri de viitor aveți ?
«Urmăresc cu interes dezvoltarea afacerii pe plan internațional. Mă preocupă implicarea noastră în proiecte de automatizare în zonele cu potențial de dezvoltare din Orientul Mijlociu și Africa. Avem competențele necesare, avem experiență bună în domeniu și suntem extrem de competitivi și motivați.»
Ce colaborări ați avut până acum pe plan extern?
«Am avut livrări punctuale în Qatar, Dubai, Abu Dhabi și Oman pentru diverse echipamente de automatizare dar participăm activ la licitații internaționale pentru proiecte complexe în Nordul Africii: Maroc, Egipt, Tunisia dar și în Zona Golfului: Arabia Saudită, Bahrain și Emiratele Arabe Unite.»