Menu
in

VIDEO/ Paradisul de sub pământ: “Obiectivul turistic nr. 1 al României”

Fosta mină de sare Turda este cel mai căutat obiectiv turistic din România. La un concurs naţional pentru desemnarea celui mai bun obiectiv turistic din România, salina de la Turda s-a clasat pe primul loc. Premiul de cel mai bun obiectiv turistic din România a fost acordat după o jurizare la care au participat 700 de proiecte în dezvoltare sau finalizate.



În ianuarie 2010, mina a fost inaugurată după ce, printr-un proiect european, s-au investit şase milioane de euro. De la vechea mină de sare, unde doar cei curajoşi puteau ajunge, şi până la ce există azi a fost cale lungă.

Înainte, în Salina de la Turda se ajungea după ce coborai 17 etaje pe nişte scări de lemn, putrezite, riscul unor accidentări fiind foarte mare.

“Azi acele scări au fost înlocuite un un lemn mai solid, dar a fost instalat şi un lift panoramic, la care este coadă în permanenţă. Oamenii îşi doresc să poată vedea întreaga panoramă”, explică directorul Salinei Turda, într-un amplu reportaj publicat de Evenimentul Zilei.

Jocurile de lumini fac din salină un Disneyland îngropat la sute de metri sub pământ. Cireaşa de pe tort este o plimbare cu barca, la 200 metri sub pământ.

Coborând alte opt etaje, vizitatorii se află în faţa unui lac cu apă sărată, suprasaturată, care are 400 de metri pătraţi şi este folosit pentru agrement.

“Din păcate nu putem pune câte bărci ne-am dori”,spune directorul Mera. Urcând în sala mare, cunoscută ca mina Terezia, există şi un amfiteatru, un teren de sport şi un teren de golf, unde vizitatorii pot să petreacă timpul într-un mod cât mai agreabil.

Zăcămintele de sare din Transilvania s-au format cu 13 milioane de ani în urmă, într-o mare puţin adâncă şi cu climat tropical. În salină poți sta de dimineața până seara, atracțiile sunt la tot pasul. În interior există și o sală de mese.

INTEGRAL pe EVENIMENTUL ZILEI

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version