Menu
in

Vor să îşi asigure imunitatea. Parlamentul, luat cu asalt de candidaţi penali



Oferta partidelor politice pentru viitorul Parlament are iz penal. Partidele au acordat cu generozitate tuturor candidaţilor prezumţia de nevinovăţie, astfel că, indiferent de partidul din care fac parte, listele sunt pline de personaje mai mult sau mai puţin controversate, cercetate penal sau chiar trimise în judecată. Uniunea Social-Liberală promovează pentru alegerile din 9 decembrie chiar şi politicieni care au fost condamnaţi penal: este vorba de Verginel Gireadă, candidat la Deputaţie în judeţul Botoşani.

Candidaturile, la Senat a lui Dan Voiculescu şi la Camera Deputaţilor, a secretarului general PSD/USL Liviu Dragnea – ambii având probleme cu Justiţia -, întăresc impresia lăsată de candidaturile unui Dan Diaconescu sau George Becali că alegerile parlamentare de anul acesta reprezintă o cursă al cărei premiu este imunitatea parlamentară.

Printre candidaţii USL care par să ţintească în primul rând imunitatea parlamentară se numără George Becali, judecat pentru sechestrare de persoane, care va candida din partea PNL, dar şi Sebastian Ghiţă, patronul RTV, cercetat de DNA pentru spălare de bani. Numărul pesediştilor şi peneliştilor cercetaţi, judecaţi sau chiar condamnaţi în diverse dosare şi care urmăresc să obţină un mandat de parlamentar este însă remarcabil. Îi amintim numai pe Miron Mitrea, trimis în judecată pentru luare de mită, pe fostul ministru liberal Tudor Chiuariu – dosarul Poşta Română -, fostul ministru Teodor Atanasiu, cercetat de DNA pentru fraudarea referendumului, ca şi pe colegul său fost adjunct al ministrului de Interne, Victor Paul Dobre, Relu Fenechiu, dar şi pe pesediştii Alexandru Mazăre, judecat pentru asociere în dosarul Cătălin Voicu.

Li se alătură fostul pedelist Mircea Banias, poreclit “senatorul şpagă-n port”, trecut între timp la conservatori, care şi-a găsit un colegiu în Constanţa baronului Mazăre, sau Şerban Mihăilescu, zis Micki Şpagă, care va candida la Botoşani. Pentru culoare, în acelaşi judeţ Botoşani candidează din partea USL Verginel Gireadă, fost primar al comunei Mihai Eminescu, condamnat în aprilie cu suspendare pentru abuz în serviciu şi fals în acte publice.

Listele PPDD, ticsite de penali

Dan Diaconescu le-a întins o mână celor mai controversaţi oameni politici români, astfel că pe listele PPDD se regăsesc cei care au fost refuzaţi de alte partide: Monica Iacob Ridzi, Antonie Solomon, Iancu Simion Simi, Cristian Jipa.

Cel mai notoriu dintre toţi rămâne însă fostul deputat PDL Monica Iacob Ridzi, trimisă în judecată, în mai 2011, pentru fapte de corupţie, într-un dosar legat de organizarea unor evenimente în cadrul Zilei Naţionale a Tineretului.

Fostul primar al Craiovei, Antonie Solomon, şi cel al oraşului Oţelu Roşu, Iancu Simion Simi, sunt alte personaje controversate care vor să intre în Parlament pe listele Partidului Poporului. Solomon a stat şase luni şi jumătate în puşcărie pentru fapte de corupţie, fiind acuzat că ar fi primit mită 50.000 de euro de la un acţionar principal al firmei PIC Piteşti. Ulterior, Solomon a revenit pe scaunul de primar, dar a pierdut alegerile pentru un nou mandat în faţa Olguţei Vasilescu. Fostul primar al oraşului Oţelu Roşu este un alt fost pedelist care a fost trimis în judecată de DNA. El este acuzat pentru corupţie şi fraudarea fondurilor europene.

Fostul judecător Cristian Jipa figurează pe lista de candidaţi a PPDD din Capitală, la fel ca soţia sa. Fostul judecător s-a pensionat în 2010, după ce a fost acuzat de anchetatorii DNA de complicitate la trafic de influenţă, infracţiune comisă de senatorul PSD Cătălin Voicu. Un alt judecător cu un trecut discutabil este Elena Popa Blaga, candidată pentru un post de senator din partea PP-DD, în Bihor. Judecătoarea s-a pensionat în 2011 şi a devenit un personaj colorat pentru presa locală, după ce a fost arestată în urmă cu 9 ani pentru luare de mită, dar a fost achitată ulterior.

Trimişi în judecată de DNA

Din cei 22 de parlamentari pentru care Direcţia Naţională Anticorupţie a dispus trimiterea în judecată, nouă candidează pentru un nou mandat. Procesele celor care candidează sunt în curs de judecare şi, până la pronunţarea verdictului, politicienii beneficiază de prezumţia de nevinovăţie. Candidaţii din această categorie sunt: senatorul PC Mircea Marius Banias, senatorul UNPR Nicolae Dobra, deputatul PNL Relu Fenechiu, Marian Ghiveciu deputat PSD, deputat Monica-Maria Iacob- Ridzi candidează din partea PPDD, senatorul PSD Miron Mitrea, senatorul Dan Voiculescu – PC, Teodor Atanasiu PNL şi deputatul UDMR Laszlo Borbely, conform cercetării realizate de Institutul pentru Politici Publice.

Deputat şpăgar, candidat ARD

Candidatul ARD pentru Camera Deputaţilor în judeţul Vrancea, deputatul PDL Alin Trăşculescu, completează lista penalilor care râvnesc după imunitatea parlamentară. Alin Trăşculescu, şeful PDL Vrancea, a fost reţinut de DNA după ce a fost prins în flagrant delict în timp ce se pregătea să ia mită 50.000 de euro, pentru a intermedia contracte cu statul. Deputatul ar fi promis că va intermedia realizarea unor contracte pe achiziţii publice, dar promitea şi intervenţii la Elena Udrea, la Ministerul Turismului. Ancheta DNA nu a avut efecte legale asupra lui Trăşculescu datorită imunităţii sale parlamentare. Mai mult decât atât, deoarece listele electorale nu mai pot fi modificate, acesta rămâne în continuare acandidatul Alianţei România Dreaptă.

Totuşi, deputatul a fost înlocuit de la şefia PDL Vrancea, fiindu-i retrasă totodată şi susţinerea politică, a anunţat preşedintele democrat-liberal, Vasile Blaga.

“Listele electorale sunt definitive, ele nu mai pot fi modificate, nu poate fi retras. Va fi înlocuit din funcţia de preşedinte de organizaţiei. în momentul în care se va prezenta în faţa instanţei cu propunere de arestare preventivă din partea procurorilor şi va fi arestat, va fi dat afară din partid”.

Deputatul USL Ioan Stan “colecta” bani pentru campania electorală

Deputatul social-democrat Ioan Stan este cercetat de procurorii DNA pentru trafic de influenţă, după ce ar fi cerut bani pentru combustibili şi alimente pe care ar fi urmat să le folosească în campania electorală pentru alegerile legislative din 9 decembrie.

Deputatul PSD Ioan Stan este vicepreşedinte al Comisiei SRI (Serviciul Român de Informaţii) din Camera Deputaţilor şi candidează pentru un nou mandat la alegerile parlamentare.

În ordonanţa de începere a urmăririi penale se arată că există date şi indicii temeinice că, în perioada 12-14 noiembrie, Ion Stan a pretins de la un denunţător suma de 135.000 de lei, bani pentru achiziţionarea combustibilului destinat unor autoturisme ce urmau a fi folosite în cursul campaniei, precum şi pentru achiziţionarea unor produse alimentare ce urmau a fi împărţite în preajma alegerilor.

Stan ar fi pretins banii lăsând să se înţeleagă că are influenţă asupra unor funcţionari cu putere de decizie, în scopul înlesnirii derulării unor contracte în curs, precum şi pentru obţinerea unor noi contracte de lucrări de către firmele controlate direct sau indirect de denunţător.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version