in

Vrăjitoarele din România au luat cu asalt piața din Marea Britanie. Au învățat engleză și ghicesc online pentru britanici

Vrăjitoarele din România au luat cu asalt Marea Britanie, după ce au descoperit o metodă ingenioasă prin care își fac rost de clienți mai naivi și mai înstăriți decât au parte în România, scrie spynews.ro.

Dacă românii nu prea mai cred în „vrăjile” diverselor tămăduitoare, care au proliferat, acestea au căutat piețe mai bune.

Ca urmare, deși cele mai multe nu au fost niciodată la școală, au fost obligate să investească în „dezvoltarea personală”. Acestea au luat lecții de limba engleză și au migrat apoi către online, unde caută, prin intermediul site-urilor de socializare, clienți în străinătate.

O destinație care se dovedește una foarte profitabilă, ar fi Marea Britanie.

În acest sens, pe contul deschis, de exemplu, de vrăjitoarea Esma, care în ciuda numelui pretențios pare a fi, judecând după prietenii săi virtuali, o apropiată a clanului Duduianu, au fost publicate filme în care aceasta vorbește, cu potențialii clienți, într-o engleză cursivă și aproape corectă.

Femeia ține la vedere cărțile de tarot și le transmite internauților că poate ghici viitorul și poate rezolva orice problemă, dar, pentru acest lucru, trebuie contactată în privat, apoi îi “stoarce” de mii de lire. În plus, femeia are filme de prezentare și pentru alte ritualuri specifice vrăjitoarelor de la noi.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook:ZIARUL ROMÂNESC

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Arestat după ce anunţat că a pus bombe în Manchester: ”Aud voci care îmi spun să omor oameni”

Brexitul poate afecta grav sănătatea mintală, iată primul caz înregistrat de psihoză