in

Zeci de tone de deșeuri din Marea Britanie, descoperite în Portul Constanța

Zeci de tone deșeuri din Marea Britanie, descoperite în Portul Constanța

Aproape 40 de tone de deșeuri din plastic au fost descoperite de autorități în două containere sosite din Marea Britanie în Portul Constanța, marfa fiind returnată societății exportatoare.

Potrivit unui comunicat al Gărzii de Coastă, polițiștii de frontieră împreună cu inspectorii vamali și comisari ai Gărzii de Mediu au verificat în data de 7 ianuarie, două containere încărcate cu deșeuri care urmau să intre în România, potrivit news.ro.

Groapa de gunoi a Europei: Tone de deșeuri din Marea Britanie ajung ilegal în România

„Acestea erau importate din Marea Britanie de către o societate comercială de pe teritoriul României. În urma verificărilor suplimentare, a rezultat faptul că în containere se aflau încărcate 37.920 kilograme de deșeuri plastice, iar autoritățile au constatat faptul că anumite rubrici din anexele prezentate nu erau completate, nefiind astfel respectate prevederile legale în vigoare, iar societatea importatoare avea autorizația de mediu expirată”, a transmis Garda de Coastă.

Sursa citată menționează că autoritățile de control au luat măsura interzicerii accesului pe teritoriul României a deșeurilor respective și returnarea încărcăturii la societatea exportatoare din Marea Britanie. De asemenea, a fost întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunilor de import ilegal de deșeuri cu încălcarea dispozițiilor legale în domeniu și introducerea pe teritoriul României a deșeurilor de orice natură în scopul eliminării acestora.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 1 In medie: 5]


În Marea Britanie se renunță la data de expirare a laptelui. „Folosiți-vă mirosul!”

În Marea Britanie se renunță la data de expirare a laptelui: „Folosiți-vă mirosul!”

Peste 1.000 de incidente raportate în depozitele Amazon din Anglia

Peste 1.000 de incidente raportate în depozitele Amazon din Anglia