Menu
in

3000 de lire garanție pentru a intra în UK

Zeci de mii de oameni, inclusiv turiști,din India, Pakistan, Bangladesh şi Nigeria vor fi nevoiţi să plătească o garanţie în valoare de 3000 de lire sterline pentru a fi lăsaţi să intre în Marea Britanie, titrează Daily Mail.



Ei îşi vor putea recupera banii doar după ce vor părăsi ţara. Potrivit autorităţilor britanice, acest demers are rolul de a stopa abuzurile din sistemul britanic de vize.

Garanție de o mie de lire sterline pentru imigranți

Secretarul de Stat, Theresa May, a susţinut că scopul principal este cel de a face sistemul de imigraţie mai „selectiv” şi de a-i descuraja pe cei care au tendinţa de a sta în Regat mai mult decât prevăd vizele. Pe termen lung, ea speră ca acest proiect să îi includă şi pe muncitorii sau studenţii străini.

Măsura va beneficia de susţinerea unor parlamentari conservatori, care, pentru a combate ameninţarea electorală pe care o reprezintă extremiștii UKIP, au presat guvernul să ia ia măsuri mai drastice în privinţa imigraţiei. Există, totuşi, temeri că iniţiativa ar putea fi considerată discriminatorie şi contestată legal, iar ţările vizate vor aplica politici similare pentru turiştii britanici, informează Daily Mail.

Garanţia pentru imigranţi anunţată de ministrul britanic de Interne, Theresa May, NU se referă la români

Ideea unei astfel de garanţii a mai fost luată în considerare, în trecut, de către politicienii britanici, însă nu a fost pusă niciodată în practică. Partidul Laburist a propus perceperea unei garanţii de 1000 de lire sterline pentru imigranţi în 2008, însă a abandonat ideea la presiunile exercitate de unele organizaţii ce militează pentru drepturile minorităţilor.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version