Menu
in ,

A furat banii din 40 de bancomate, i-a ascuns, apoi s-a predat

Un agent de pază de la o firmă care transporta valori a fugit cu banii cu care trebuia să alimenteze 40 de bancomate din Londra. Ulterior, bărbatul a ascuns o parte din bani și apoi s-a predat.

Bărbatul în vârstă de 36 de ani, angajat al G4S, una dintre cele mai mari companii de transport valori din Marea Britanie, a profitat a pus la cale un plan.

Astfel, cu două nopți în urmă, paznicul a încărcat în mașina sa 40 de cutii cu bani, pe care urma să le transporte către 40 de bancomate din vestul Londrei.

A oprit mașina pe o stradă lăturalnică din Clapham şi a început să transfere banii într-o altă mașină.

Furtul celor aproape un milion de lire a fost sesizat abia după opt ore, atunci când un echipaj de Polițe a verificat autovehiculul abandonat, scrie The Sun.

Între timp, agentul a ascuns o parte din bani și apoi s-a predat la Poliței.

Compania G4S Security a anunțat că nu va exista niciun impact financiar asupra firmelor partenere, având în vedere că banii erau asigurați.

Agentul a fost arestat și urmează să fie judecat pentru fapta sa.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version