Menu
in

A murit Margaret Thatcher

Fost prim ministru al Marii Britanii, in perioada Războiului Rece (1979-1990), Margaret Thatcher a murit luni, 8 aprilie.



În vârstă de 87 de ani, cea supranumită Doamna de Fier suferise o intervenție chirurgicală la sfârșitul anului trecut.

Margaret Thatcher a murit de dimineață, din cauza unui atac cerebral. Cotidianul The Telegraph scrie că știrea morții fostului premier britanic a fost confirmată de copiii acesteia, Sir Mark si Carol. Purtătorul de cuvânt al lui Margaret Thatcher, Sir Bell, a spus că este o mare tristețe ca cei doi copii ai baronesei Thatcher să anunțe că mama lor s-a stins, liniștit, în urma unui atac cerebral. Vor urma și alte declarații”.

Născută pe 13 octombrie 1925, Margaret Hilda Thatcher a fost singura femeie prim ministru al Regatului Unit, într-o perioadă extrem de tensionată între marile puteri mondiale. A fost una dintre cele mai importante personalități politice britanice, mandatul său fiind cel mai lung mandat continuu din istoria politică britanică. A fost aleasp prim ministru în anii 1979, 1983 și 1987. Totodată, va rămâne una dintre cele mai controverate figuri politice, fiind iubită și contestată în egală măsură.

Este de așteptat ca Margaret Thatcher să primească marea onoare de a primi funeralii de stat. Singura personalitate politică britanică a secolului XX ce a beneficiat de o asemenea onoare a fost Winston Churchill.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version