Menu
in

Abuz de putere. Un chirurg britanic își grava inițialele pe ficații pacienților



Un chirurg britanic dat în judecată în oraşul Birmingham a recunoscut în faţa instanţei că şi-a gravat iniţialele – cu ajutorul unui laser – pe ficaţii unor pacienţi pe care i-a operat în vederea unor transplanturi în anul 2013, informează AFP, citată de Agerpres.

Simon Bramhall, în vârstă de 53 de ani, a pledat vinovat la ambele capete de acuzare (ultraj şi vătămare) pentru faptul că şi-a înscris iniţialele – “SB” – pe ficaţii a doi pacienţi aflaţi sub anestezie, fără consimţământul lor, în timpul unor intervenţii chirurgicale realizate la spitalul Queen Elizabeth din Birmingham, în anul 2013.

Medicul a folosit un laser cu gaz argon, instrument utilizat în chirurgie, în special pentru evitarea hemoragiilor.

Iniţialele sale au fost descoperite cu ocazia unei a doua operaţii ce a fost suportată de una dintre victime, potrivit presei britanice.

Chirurgul a reuşit să rămână în libertate, fără cauţiune, până la verdictul tribunalului, ce va fi anunţat pe 12 ianuarie.

„Este un caz ieşit din comun şi complex”, a declarat în timpul audierii procurorul Tony Badenoch, considerând că este vorba despre „o chestiune fără precedent legal în dreptul penal”.

„Pledând vinovat, el a recunoscut că ceea ce a făcut nu era doar contrar eticii, ci şi inacceptabil pe plan penal”, a adăugat procurorul britanic.

Acţiunile sale, descrise de acuzare drept un abuz de putere, au fost „deliberate şi conştiente”, a mai spus Badenoch. „Faptul că doctorul Bramhall şi-a gravat iniţialele pe ficatul unui pacient nu a fost un incident izolat, ci un act repetat în două ocazii, necesitând competenţă şi concentrare. Acest lucru a fost făcut în prezenţa unor colegi”, a adăugat procurorul.

Sursa: Agerpres

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version