Menu
in

Anglia: Ochelari de vedere, vânduți cu aproape 300.000 de euro. Cui i-au aparținut

O pereche de ochelari rotunzi care i-a aparţinut părintelui independenţei Indiei, Mahatma Gandhi, pe care acesta ar fi oferit-o “în semn de mulţumire pentru o faptă bună”, a fost vândută pentru suma de 260.000 de lire sterline (circa 288.000 de euro), a anunţat casa de licitaţii East Bristol Auctions, relatează AFP, conform Agerpres.

“Uitaţi-vă la momentul în care ochelarii lui Gandhi au fost adjudecaţi pentru 260.000 de lire sterline. I-am găsit în urmă cu doar 4 săptămâni în căsuţa noastră poştală, lăsată acolo de un domn al cărui unchi îi primise chiar de la Gandhi. Un rezultat incredibil pentru un obiect incredibil!”, a scris pe Instagram casa de licitaţii, postând un videoclip cu vânzarea de vineri seara.

Licitatorul Andrew Stowe a povestit că perechea de ochelari rotunzi, cu rame aurite, – cu o valoare estimată între 10.000 şi 15.000 de lire sterline – este cea mai importantă descoperire din istoria firmei.

Ochelarii au fost lăsaţi într-un plic depus în cutia poştală a casei de licitaţii din Bristol.

“Unul dintre angajaţi mi-a înmânat plicul şi mi-a spus că există un bilet în care se precizează că au fost ochelarii lui Gandhi”, a declarat Andrew Stowe pentru canalul de televiziune Sky News.

După ce i-a analizat, Stowe a fost uimit să descopere că ochelarii au fost într-adevăr purtaţi de liderul indian pentru drepturi civile.

Stowe a povestit că proprietarul i-a explicat că ochelarii au fost transmişi din generaţie în generaţie în familia sa, după ce o rudă l-a întâlnit pe Gandhi într-o vizită în Africa de Sud în anii 1920.

“Am analizat informaţiile şi totul se potriveşte, chiar şi data la care Gandhi a început să poarte ochelari. Probabil este una dintre primele perechi pe care le-a purtat, având în vedere că ochelarii au dioptrii mici. Se ştia că el îşi dăruia lucrurile”, a completat acesta.

Stowe a adăugat că exista un interes mare pentru ochelari, mai ales în India, şi că a fost norocos că aceştia au ajuns la casa de licitaţii intacţi.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version