Menu
in

Anul viitor, maxim 43.700 imigranţi



Plafonul pentru imigranţi pe 2011

Guvernul a anunţat o cifră pentru anul viitor

După luni de dezbateri şi polemici, Guvernul a anunţat pe 23 noiembrie un plafon de 21.700 pentru lucrătorii calificaţi din afara Zonei Economice Europene cărora să li se permită intrarea în UK anul viitor. Acest plafon reprezintă o reducere cu 6.300 a cifrei din 2009. Acesta exclude angajaţii transferaţi de companii din străinătate – în viitor lor li se va permite să stea până la cinci ani dacă salariile lor depăşesc 40.000 de £.

Ministrul de Interne Theresa May a spus că imigraţia va deveni “sustenabilă”, însă laburiştii au etichetat planurile drept “o înşelătorie”. Excluderea din plafon a transferurilor intra-companie (ICT) – de exemplu cineva care lucrează pentru o mare companie americană şi ocupă un post într-un birou din Londra – este văzută ca un succes al lobby-ului mediului de afaceri.

În plus faţă de un aparent nelimitat număr de asemenea transferuri dacă salariul este de peste 40.000 de lire sterline, firmelor li se permite de asemenea să aducă membrii din personalul lor pentru a munci în UK timp de un an dacă locul de muncă este un ICT şi salariul este de peste 24.000 de £. În total, 22.000 de angajaţi au venit să muncească în UK prin transfer intra- companie în 2009.

Cifra guvernamentală de 21.700 pentru perioada aprilie 2011 – aprilie 2012 va include 1.000 de persoane lăsate să vină potrivit unei noi scheme a “talentelor excepţionale” care se aplică oamenilor de ştiinţă, academicienilor şi artiştilor, a spus Theresa May.

Promisiuni din campanie

Întrucât în prezent populaţia Marii Britanii se îndreaptă spre cifra de 70 de milioane în 20 de ani, coaliţia s-a angajat să reducă imigraţia netă de la 196.000 la “zeci de mii” până în 2015.

May a spus: “Va trebui să acţionăm asupra tuturor rutelor de intrare – vize pentru muncă, vize pentru studenţi, vize pentru familie – şi să rupem legătura dintre rutele temporare şi stabilirea permanentă”.

Un plafon total de până la 43.700 – pentru lucrători calificaţi şi angajaţi intra- companii – a fost recomandat de Comitetul de consiliere în domeniul migraţiei. Anunţatul plafon de 21.700, adăugat celor 22.000 de transferuri intra-companie de anul trecut, este echivalentul totalului sugerat de comitetul de consiliere.

Pe timpul campaniei electorale, liderul conservator David Cameron a promis să limiteze nivelurile de imigraţie, în timp ce pe atunci rivalul său liberal-democrat Nick Clegg – acum adjunctul său – a spus că politica ignoră faptul că mare parte a imigraţiei vine din Ue. Editorul politic al BBC Nick Robinson a spus că discuţiile tensionate dintre conservatori şi liberal- democraţi au dus la un compromis.

Anul trecut au fost eliberate 50.000 de vize pentru lucrătorii cu calificare înaltă şi calificaţi din afara Zonei Economice Europene (Ue plus Islanda, Norvegia şi Liechtenstein).

“Confuzie mare”

Din partea laburiştilor, ministrul de interne din umbră Ed Balls a spus că guvernul a fost într-o “confuzie mare” privind politica imigraţiei, iar planurile sale vor produce “o imensă daună companiilor britanice şi locurilor de muncă”. Acesta a adăugat că lipsa unei limitări a transferurilor intra- companie înseamnă că “presupusul plafon este o înşelătorie, o presupunere, ceva de faţadă, nicidecum un plafon”.

Peter Skyte, reprezentant naţional pentru sindicatul Unite a spus: “Guvernul a pierdut în mod spectaculos şansa de a rezolva problema folosirii improprii şi abuzive a rutei de transferuri intra-companie în anunţul său privind plafonul imigraţiei în faţa unor ample ameninţări ale marilor companii de a- şi retrage investiţiile din UK. Măsurile anunţate vor face prea puţin pentru a preveni ca angajatorii să abuzeze de sistem, şi să manipuleze taxele şi indemnizaţiile de cazare pentru a reduce numărul lucrătorilor rezidenţi în UK”.

Cu toate acestea, Sir Andrew Green, preşedintele Migrationwatch UK, a spus: “Este prima dată în istoria britanică când un guvern a stabilit o politică obiectivă pentru imigraţia netă. Aceste măsuri reprezintă un început foarte bun pentru respectarea promisiunilor guvernamentale”.

John Cridland, director general desemnat al Confederation for British Industry, a spus: “Acesta este un rezultat bun pentru economie şi pentru ţară ca întreg, şi trimite mesajul că Marea Britanie este cu adevărat deschisă afacerilor… Noul sistem dă în mod just prioritate oamenilor cu o ofertă de muncă faţă de cei care nu au una, astfel companiile vor putea în continuare să acceseze talente din întreaga lume”.

David Frost, director general al Camerei de Comerţ britanice, a spus: “Este corect ca acele companii care necesită lucrători calificaţi pentru un loc de muncă specific să aibă prioritate, întrucât aceste persoane sunt esenţiale pentru creşterea economică şi pentru a asigura că Regatul Unit rămâne competitiv”.

Scad plecările

Imigraţia netă în UK a crescut la 215.000 din martie anul trecut până în martie anul acesta, fiindcă numărul britanicilor care pleacă să trăiască în străinătate a coborât la cel mai mic nivel din ultimii zece ani, potrivit unor date prezentate pe 25 noiembrie. Un număr estimat de 140.000 de cetăţeni britanici au emigrat în 2009, cea mai mică cifră din 1999, faţă de 173.000 în 2008, arată Oficiul Naţional de Statistică.

Datele vor constitui o problemă în plus pentru guvern, acesta încercând să-şi ţină promisiunea de a reduce imigraţia netă la zeci de mii până în 2015.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version