Menu
in

Bengalezii din Italia vin cu miile în UK: «Fac stagiatură în spitale ca medici primari, în bănci, în instituții financiare»

Fuga din Italia: viitorul pentru imigranții din Bangladesh, care au ținut o productivitate înaltă și costuri reduse în fabricile vicentine de piele și la Fincantieri în Porto Margera, acum este la Londra, scrie Corriere del Veneto.

Au plecat unul câte unul, informându-se unul de la altul, așa ca atunci când au sosit între anii 1990 și 2000 având în buzunar licențe în Inginerie, Științe Economice și Sociale, dar fiind dispuși să pună diplomele la o parte și să lucreze în fabrică, numai să poată garanta un viitor copiilor. Însă viitorul este blocat, ascensorul social defect, avansul în societate este limitat pe criterii de rasă.

Ambasada Bangladeshului din Roma spune că în ultimii patru ani din Italia au plecat 6.500 de familii, adică 30.000 de persoane. Cel puțin 1.500 de familii  au plecat din regiunea Veneto, pe care însă o consideră adevărata patrie. Și mulți se întorc acolo în concedii. Din migranți au devenit turiști, însă Italia a pierdut.

Arată acest lucru studiul pe care îl efectuează sociologul de la Universitatea Ca’ Foscari din Venezia, Francesco Della Puppa.

Rezumatul social este că migranții cei mai calificați pleacă din Veneto, fiind înlocuiți de forță de muncă neinstruită.

Au fost necesare zeci de interviuri în Veneto, circa cincizeci la Londra și zeci în Bangladesh printre rudele rămase în patrie pentru a înțelege motivul. «Prima generație de emigranți nu pleca cu perspectiva luptei pentru supraviețuire, ci pentru a-și îmbunătăți propria condiție socială și economică, pentru a oferi un viitor mai bun copiilor – explică Della Puppa. Însă criza a împiedicat posibilitatea de realizare pentru toți tinerii, italieni sau nu. Și imigranții bengalezi și-au dat seama că mai mult decât cetățenia formală pe care mulți au obținut-o, contează cetățenia rasială: un fiu de imigrant rămâne întotdeauna un străin și piața muncii îl împinge pe poziții subalterne».

Fabrica, dacă merge bine. Altfel câmpurile, sezonul turistic, bucătăria restaurantului din Venezia. La Londra, în schimb, nu este ceva deosebit un străin pe post de director și, așa cum fac carieră tinerii italieni, tinerii italieni bengalezi «fac stagiatură în spitale ca medici primari, în bănci, în instituții financiare».

România. Pleacă muncitorii români, vin cei asiatici! „În timp ce filipinezele vin aici, bonele românce pleacă în Italia, Germania, Austria sau Marea Britanie”

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version