Elevii din școala primară ar trebui să aibă dreptul să poarte fuste și tocuri înalte, dacă asta doresc, a transmis Biserica Anglicană într-un ghid pentru cadrele didactice privind problemele transexuale.
Potrivit acestuia, copiii nu trebuie restricționați să se îmbrace conform sexului lor, și fetele pot purta cască de pompier sau centură cu scule, dacă asta doresc.
Potrivit The Telegraph, ghidul pentru profesori al Bisericii Anglicane, susținut de Arhiepiscopul de Canterbury arată că „copiii trebuie să aibă posibilitatea de a explora posibilitățile de a fi cineva fără să fie judecați sau deranjați”.
Documentul a apărut după ce un număr tot mai mare de copii își exprimă îndoiala cu privire la sexul lor.
Potrivit cifrelor Serviciului de dezvoltare a identității de gen, numărul persoanelor sub 18 ani care se consideră de alt sex decât cel cu care s-au născut a crescut de la 314 în 2011, la 2.016 anul trecut.
„Spre exemplu, un copil poate alege fusta, tiara prințeselor și tocurile și / sau casca de pompieri, centura de scule și pelerina de super-erou, fără prejudecăți sau comentarii. Copilaria are un spațiu sacru pentru imaginația creatoare de sine”, se arată în ghid.
Profesorii din școlile din Biserica Angliei ar trebui să „evite etichetele și ipotezele care consideră că comportamentul copiilor este neregulat, anormal sau problematic doar pentru că nu este în concordanță cu stereotipurile de gen sau cu preferințele actuale de joc”.
„Toate agresiunile, inclusiv agresiunea homofobă, bifobică și transpofică provoacă daune profunde, ducând la niveluri mai ridicate de tulburări de sănătate mintală, auto-vătămare, depresie și sinucidere”, a spus Arhiepiscopul de Canterbury, Justin Welby (foto2).
„Centrul teologiei creștine este adevărul că fiecare dintre noi este făcut după chipul lui Dumnezeu”, a continuat acesta.
Un număr tot mai mare de școli au început să-și liberalizeze politica uniformei pentru a permite băieților să poarte fuste și rochii, dacă doresc.
Persoanele cu vârsta sub 18 ani care spun că s-au născut într-un organism care nu li se potrivește, nu pot beneficia de o intervenție chirurgicală, dar uneori li se administrează hormoni care suprimă pubertatea.
Cifrele comunicate la începutul acestui an sugerează că mai mult de 800 de copii primesc acest gen de tratament.
La începutul acestui an, ministrul Educației, Justine Greening, a anunțat planuri de accelerare a procesului de schimbare de sex pentru adulți.
Organizațiile caritabile și cele care luptă pentru drepturile LGBT au salutat documentul, care actualizează orientările anterioare privind homofobia, cu referire specifică la agresiunile transfobice.
Directorul executiv al Barnardo, Javed Khan, a declarat: „Respectarea valorii unice a fiecărei persoane este o parte integrantă a valorilor lui Barnardo, așa că salutăm din toată inima această acțiune a Bisericii Anglicane”.
Un purtător de cuvânt al companiei Stonewall a spus: „Studiile noastre arată că aproape jumătate dintre elevii lesbiene, homosexuali, bi și trans sunt hărțuiți pentru că sunt la școală: o situație care are nevoie disperată de a se schimba.”
Biserica Angliei are 4.700 de școli, în care învață peste un milion de elevi.
Vor ca Dumnezeu să fie o „EA”. Femeile preoți din Biserica Anglicană pregătesc o reformă liturgică