in

Boris Johnson insistă ca toată lumea să se vaccineze antigripal: «Există acum toţi aceşti anti-vaxxeri. Sunt nebuni!»

Premierul Boris Johnson spune că cei care se opun vaccinării sunt nebuni şi că toată lumea ar trebui să-şi facă vaccinul antigripal pentru a se împiedica situaţia în care serviciile medicale să fie copleşite pe timpul iernii în cazul apariţiei unor noi focare de coronavirus, scrie Agerpres.

”Există acum toţi aceşti anti-vaxxeri. Sunt nebuni, sunt nebuni”, le-a spus Johnson angajaţilor unei unităţi medicale din Londra.

Johnson a mai afirmat că îngrijorarea sa este că noul coronavirus ar putea reveni, prin urmare ţara trebuie să fie pregătită. Premierul britanic şi-a exprimat opinia că Regatul Unit va avea de luptat cu coronavirusul până la jumătatea anului 2021.

”Indiferent de unde a apărut, de la un liliac, de la un pangolin sau de oriunde o fi apărut el, este foarte, foarte neplăcut pentru rasa umană. Şi cred că abia la jumătatea anului viitor vom reuşi să-l depăşim”, le-a declarat Johnson reporterilor.

A recunoscut că guvernul său a făcut greşeli

Într-o declaraţie făcută la un an de când a devenit prim-ministru, Johnson a explicat că şi-a dat seama că executivul trebuie ”să se mişte mai repede şi să fie mai prompt la nevoile oamenilor”.

Premierul a recunoscut că guvernul său a făcut greşeli în modul în care a gestionat pandemia de coronavirus, în cadrul unui interviu televizat difuzat sâmbătă, cu prilejul împlinirii unui an de când a preluat şefia executivului, relatează dpa.

“Bineînţeles, sunt lucruri pe care nu le facem bine şi învăţăm tot timpul”, a declarat Johnson în interviul pentru Sky News.

Marea Britanie a fost cea mai dur lovită ţară din Europa în termeni de număr de cazuri de coronavirus, mulţi experţi prognozând un al doilea val de infectări în această toamnă.

Guvernul lui Boris Johnson a fost aspru criticat pentru modul în care a gestionat criza coronavirusului, mai mulţi experţi catalogând reacţia executivului drept tardivă şi greşită. Prim-ministrul însuşi a fost spitalizat cu COVID-19, boala provocată de noul coronavirus. “Nu am înţeles virusul în modul în care ne-am fi dorit în primele câteva săptămâni şi luni”, a spus Johnson într-un interviu pentru BBC.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Boris le strică vacanța britanicilor: Cei care vin din Spania intră în carantină 14 zile

Ministrul Britanic de Externe despre carantinarea celor sosiți din Spania: „Nu avem de ce să ne cerem scuze”