in

Boris Johnson, tată pentru a șaptea oară. Soția sa, Carrie, a născut o fetiță

boris johnson tată

Premierul Marii Britanii, Boris Johnson, a devenit tată pentru a șaptea oară. Soția sa, Carrie, a născut azi, 9 decembrie, al doilea copil al cuplului, o fetiță, la un spital din centrul Londrei.

Potrivit Daily Mail, primul ministru și soția sa au intrat în spital la ora 7.40, în această dimineață, la două ore după ce ofițerii de poliție au securizat locația.

Doamna Johnson, în vârstă de 33 de ani, însoțită de un bodyguard, a intrat printr-o ușă laterală a spitalului.

Soțul ei, flancat de doi polițiști, a urmat-o la scurt timp.

Premierul Boris Johnson, tată pentru a şaptea oară! Soţia sa a făcut anunţul

Într-o declarație, o purtătoare de cuvânt a cuplului a declarat: „Prim-ministrul și doamna Johnson sunt încântați să anunțe astăzi nașterea unei fetițe sănătoase la un spital din Londra. Atât mama cât și fiica sunt bine. Cuplul ar dori să mulțumească echipei de maternitate a NHS pentru toată îngrijirea și sprijinul acordat.”

Cuplul a anunțat că așteaptă al doilea copil la sfârșitul lunii iulie, după ce se vorbise despre un avort spontan, la începutul anului 2021.

Cu 24 de ore înainte de a deveni din nou tată, premierul a declanșat măsurile „Planului B” pentru a controla tulpina Omicron a coronavirusului la o conferință de presă.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 6 In medie: 3.3]

epidemie vaccinati Scotia

În Scoția a explodat „epidemia vaccinaților”: cifrele vorbesc de la sine

gripă aviară

Regatul Unit se confruntă cu cel mai mare focar de gripă aviară din istorie