Menu
in

Brexit. Cum poate fi amânată aplicarea articolului 50 din Convenția de la Lisabona

Un parlamentar conservator din Camera Lorzilor a precizat, pentru The Independent, că parlamentul poate să amâne decizia de activare a articolului 50 din Convenția de la Lisabona, pentru ieșirea din UE.

Baroneasa Wheatcroft crede că o astfel de amânare ar putea duce la un al doilea referendum pentru UE și  la răsturnarea rezultatului Brexit.

“În cazul în care este vorba de un proiect de lege, cred că Lorzii ar putea întârzia de fapt lucrurile. Cred că există o majoritate în Camera Lorzilor pentru rămânerea în UE”, a declarat Wheatcroft. 

Magistrații britanici vor stabili în toamnă dacă Guvernul poate declanșa articolul 50 fără acordul Parlamentului. Baroneasa a declarat că va sprijini Camera Lorzilor în amânarea deciziei, dacă Parlamentul va avea într-adevăr un cuvânt de spus.

 

“Sper, în timp ce am întârzia procesul, că ar fi suficientă mișcare în UE pentru a justifica răsturnarea deciziei sau un doilea referendum”, a spus ea.

Parlamentul britanic va dezbate petiția pentru organizarea unui al doilea referendum

Ministrul Brexitului vrea o relație „specială” cu UE. „Să fie ca în Elveția, dar fără libertate de circulație”

Exemplul Marii Britanii ar putea fi urmat și de alte state. Cetățenii mai multor țări din UE vor referendumuri

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version