Menu
in

Brexit! Curtea Supremă a decis cu privire la suspendarea Parlamentului!

Brexit! Curtea Supremă a decis cu privire la suspendarea Parlamentului!

În septembrie Boris Johnson a anunțat suspendarea parlamentului până în 14 octombrie (găsiți articol aici). Decizia a fost contestată la Curtea Supremă (articol aici).

Astăzi, 24 septembrie 2019, Curtea Supremă a declarat nelegală decizia de suspendare a Parlamentului.

Curtea Supremă a decis: decizia lui Boris Johnson de a suspenda Parlamentul a fost nelegală.

Instanța a declarat că este greșit să oprești Parlamentul să își îndeplinească atribuțiile în termenul limită pentru Brexit.

Președintele instanței, Lady Hale, a declarat: „Efectul asupra fundamentelor democrației noastre a fost extrem”. Ea a spus că decizia unanimă a celor 11 judecători a fost aceea că Parlamentul nu a fost prorogat – decizia a fost nulă și nu are niciun efect – și a lăsat la latitudinea președinților celor două Camere să decidă ce să facă în continuare.

John Bercow a salutat hotărârea și a spus că Parlamentul „trebuie să fie convocat fără întârziere”, adăugând că acum va consulta liderii de partid „de urgență”.


Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version