Menu
in

Brexit-ul este CONTAGIOS! Și germanii ar vota pentru ieșirea din UE

Aproape o treime dintre germani se pronunţă pentru o ieşire a ţării lor din Uniunea Europeană, în cazul în care s-ar organiza un referendum pe această temă, potrivit un sondaj citat de Reuters.

Acest lucru arată un nivel important al euroscepticismului în Germania, cel mai mare stat membru al blocului european, relatează Reuters, citată de Adevărul.

Doar 54% dintre germani afirmă că susţin rămânerea ţării lor în UE, iar 29% ar vota pentru o ieşire din Uniune dacă s-ar organiza un referendum cu privire la apartenenţa la blocul european ca cel programat pe 23 iunie în Marea Britanie, arată această anchetă realizată de Institutul YouGov pentru ziarul Handelsblatt, mai scrie Adevărul.



Germanii, în mod tradiţional nişte eurofili înfocaţi, sunt tot mai dezamăgiţi în ultimii ani, în contextul în care o parte a opiniei publice îşi exprimat îngrijorarea faţă de afluxul de imigranţi de anul trecut, când în ţară au sosit peste un milion de imigranţi, sau şi-a exprimat furia faţă de faptul că este nevoită să scoată Grecia din criza datoriilor.

Pe 23 iunie britanicii se vor pronunța asupra rămânerii sau nu a ţării lor în Uniune. Două sondaje publicate marţi arătau un uşor avans al taberei care pro-Brexit.

Peste jumătate dintre persoanele chestionate în Germania şi Suedia vor ca Marea Britanie să rămână în UE, în timp ce numai 42% dintre respondenţii francezi doresc acest lucru.

În cazul în care britanicii s-ar pronunţa pentru ieșirea din UE, majoritatea celor chestionaţi cred că acest lucru va antrena un efect de domino, iar alte ţări vor decide la rândul lor să părăsească Uniunea, arată această anchetă, realizată în perioada 19-24 mai.  

Întrebaţi cine are de profitat cel mai mult de pe urma calităţii de stat membru UE, respondenţii din Marea Britanie au răspuns că Germania, în timp ce cei din Germania şi Franţa au răspuns că Grecia are de câştigat cel mai mult.

 

Treizeci la sută dintre britanicii chestionaţi au declarat că ei cred că ţara lor se confruntă cu dificultăţi din cauză că este membră UE, în timp ce 36% dintre germani sunt de părere că sunt trataţi incorect.

Fost premier al Marii Britanii despre Brexit: „Boris este un bufon, campania lui este falsă și înșelătoare”

Boris Johnson este decis să trimită românii acasă: „Dreptul vostru de a trăi și munci aici se va termina”

Ultimele sondaje: Marea Britanie va părăsi Uniunea Europeană!

Veşti proaste pentru fumători! În cazul unui Brexit, preţul ţigărilor din Marea Britanie ar putea exploda

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version