Menu
in

Câine salvat după ce a stat închis şapte ani într-un hambar din Marea Britanie. Blana lui cântărea 16 kilograme!

Un câine, din rasa Ciobănesc de Pirinei, a fost descoperit de un cuplu care fusese rugat să-l hrănească. Cei doi au fost şocaţi când au văzut starea în care se afla animalul. Acesta avea blana atât de încâlcită încât abia mai putea merge, relatează StirileProtv.ro, conform Agerpres.

Organizaţia pentru protecţia câinilor, ”Big Fluffy Dog Rescue” a ajutat la toaletarea câinelui, pe nume Lazarus, care a plecat de la ”frizer” cu aproape 16 kilograme mai uşor.



Membrii organizaţiei au fost uimiţi de faptul că Lazarus a supravieţuit chinului prin care a trecut. Acestuia i-au fost tratate iritaţiile de pe piele şi problemele pe care le avea la urechi, iar câteva tumori mici au necesitat investigaţii. Anii petrecuţi sub un morman de blană încâlcită i-au slăbit muşchii, aşa că va trece ceva vreme până când va putea merge normal.

Stăpânul lui Lazarus a fost de acord să renunţe la el, urmând ca atunci când acesta se va reface să fie dat spre adopţie, scrie Express.co.uk

Câinele este acum îngrijit de Amanda Brooke Charsha-Lindsey, care a publicat pe Facebook imaginile cu Lazarus, înainte şi după transformare. ‘‘Laz, abia am început, prietene”, a scris această în mesaj.

CITITI MAI MULT:

VIDEO impresionant. Pui de delfin, salvat de la moarte

Șase adolescenți români, sclavi în Irlanda. Salvați după ce au sunat la ambasadă

Maidanezii din România, salvați de o organizație din Marea Britanie

Un pescar român a fost salvat după ce nava pe care muncea s-a scufundat în apropiere de coasta Scoției

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version