Menu
in

Cameron, pus la zid după ce a recunoscut că a avut bani în Panama: „IPOCRITULE!”

Premierul Marii Britanii, David Cameron, a recunoscut  că a avut fonduri offshore în Panama, dar pe care spune că le-a vândut în 2010.

 

El a declarat că împreună cu soţia sa au deţinut fonduri în valoare de 30.000 de lire sterline într-o investiţie offshore.

Şeful Executivului britanic a precizat că a vândut acţiunile în anul 2010.

Premierul David Cameron a făcut aceste dezvăluiri referindu-se la Blairmore Holdings, o companie din Panama înfiinţată de tatăl său.

“Nu am nimic de ascuns; este o idee fundamental greşită că această companie ar fi avut rolul de a evita plata impozitelor”, a spus David Cameron.

Marţi, 5 aprilie, David Cameron dădea asigurări că nici el, nici familia lui nu obţin niciun fel de venituri din fonduri offshore, în contextul în care opoziţia a cerut iniţierea unei anchete după ce numele tatălui primului-ministru a fost menţionat în “Dosarele Panama”.

“Nu deţin acţiuni, nu sunt implicat în trusturi sau în fonduri offshore. Acest lucru trebuie să fie foarte clar”, declara Cameron.

Jeremy Corbyn, liderul Partidului Laburist britanic (opoziţie), a cerut marţi investigarea “tuturor persoanelor care ar deţine bani în paradisuri fiscale”.

Potrivit unor informaţii dezvăluite în Scandalul Panama, tatăl premierului David Cameron, Ian Cameron, decedat în 2010, ar fi apelat la investiţii de tip offshore pentru a evita achitarea unor contribuţii fiscale în Marea Britanie. Nu există nici măcar sugestii că aranjamentele fiscale dezvăluite în “Dosarele Panama” ar fi fost ilegale.

Ipocrizia a mers prea departe. Trebuie să-și dea demisia”, a scris jurnalista Kirsty Major intr-un editorial pentru The Independent. “Poate că nu a mințit, dar nici nu a spus tot adevărul” susține Andrew Grice intr-un alt editorial tot pentru The Independent.

Numele premierului britanic, în scandalul Panama Papers. Cameron: „E o afacere privată!”

Anchetă la HSBC. Gigantul bancar – acuzat că a ascuns miliardele bogaților, inclusiv pe ale lui Hrebenciuc

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version