Menu
in

Campanie electorală dură în Marea Britanie: Boris Johnson îl compară pe Jeremy Corbyn cu Stalin

Premierul britanic Boris Johnson l-a comparat pe liderul opoziției laburiste, Jeremy Corbyn, cu dictatorul sovietic Iosif Stalin, într-un articol publicat în ziarul său de casă, The Telegraph.

În prima zi a campaniei oficiale pentru scrutinul de pe 12 decembrie, acesta l-a acuzat pe Jeremy Corbyn că detestă „atât de visceral profitul, încât va distruge chiar bazele prosperității ţării noastre”.

„Ei pretind că această ură este îndreptată doar spre anumiți miliardari – și arată cu degetul cu o plăcere revanșardă nemaivăzută de când Stalin i-a persecutat pe culaci”, a mai scris Johnson, făcând referire la țăranii înstăriți decimați sub regimul stalinist.

În același articol, Boris Johnson spune că vrea „să încurajeze zecile de mii de companii britanice, fie ele mari sau mici”,  în faţa voinţei laburiştilor ‘de a distruge pe toată lumea sub impozite’.

Programul lui Jeremy Corbyn, unul dintre cele mai la stânga din ultimii ani în Marea Britanie, prevede renaționalizarea a numeroase companii, o creștere a salariului minim și reducerea duratei medii săptămânale de lucru la 32 de ore, măsuri ce ar urma să fie finanțate printr-o creștere a impozitelor aplicate celor mai bogaţi britanici.

Laburiștii vor „să frâneze afacerile, să frâneze investițiile și, cel mai rău, să frâneze Brexitul”, a mai acuzat Boris Johnson.

Jeremy Corbyn i-a replicat imediat pe Twitter : „Absurditățile pe care le pot emite ultra-bogații pentru a evita să plătească impozite puțin mai mari…’.

Premierul Boris Johnson va merge miercuri la Palatul Buckingham pentru a-i cere suveranei să dizolve parlamentul, a cărui divizare a împiedicat până acum ieșirea țării din UE, votată de 52% dintre britanici la referendumul din 2006, dar amânată deja de trei ori.

Sondajele îl plasează constant în frunte pe conservatori, cu un avans de circa 10 puncte.

Farage îl amenință pe Boris Johnson: „Retrage acordul sau îți facem probleme la alegeri”

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version