Menu
in

Campanie electorală în UK. Partidul Laburist promite mai multe zile libere, conservatorii – impozite mai mari

Liderul opoziției din Marea Britanie, Jeremy Corbyn – Partidul Laburist, promite britanicilor patru zile suplimentare libere dacă va fi ales premier pe 8 iunie, relatează AFP.

Potrivit acestuia „cadoul” electoral al laburiștilor are un dublu obiectiv: le va permite britanicilor “să petreacă mai mult timp în familie”, dar și să “celebreze unitatea” unei țări marcate de regionalisme. Asta pentru că zilele libere la care se referă Corbyn sunt sărbătorile sfinților protectori ai celor patru națiuni din Regatul Unit: Anglia (Saint George), Scoția (Saint Andrew), Țara Galilor (Saint David) și Irlanda de Nord (Saint Patrick).



„Rar cele patru națiuni care constituie marea noastră țară au fost mai divizate ca astăzi din cauza politicilor nefaste ale acestui guvern conservator. Acolo unde (premierul) Theresa May divizează, Partidul Laburist va reuni cele patru națiuni “, a anunțat liderul Partidului Laburist Jeremy Corbyn într-un comunicat.

Corbyn a apreciat că Regatul Unit are mai puține zile libere decât majoritatea celorlalte țări din G20. În prezent, englezii și galezii beneficiază de opt zile de sărbătoare, scoțienii de nouă, iar nord-irlandezii de zece.

Un studiu ComRes pentru Sunday Mirror prezentat duminică, 23 aprilie, relevă faptul că jumătate dintre britanici susțin Partidul Conservator, în timp ce sprijinul pentru laburiști este plafonat la 25%.

Este pentru prima dată din ianuarie 1951 când conservatorii ating pragul simbolic de 50% din intențiile de vot.

Premierul britanic Theresa May a refuzat sâmbătă să excludă posibilitatea majorării impozitelor.

Laburiștii i-au acuzat pe conservatori că pregătesc o “bombă fiscală”, iar Liberal-Democrații afirmă că lucrătorii obișnuiți ar fi afectați de planurile guvernului, arată Reuters.

“La aceste alegeri, oamenii vor avea o alegere foarte clară”, a spus ea, una din oferte fiind “un Partid Conservator care a fost întotdeauna, este și va continua să fie un partid care crede în impozite mai mici”. Alternativa ar fi “un Partid Laburist al cărui instinct natural este să mărească întotdeauna impozitele“.

Cum vrea Theresa May să câștige alegerile. Manifest pentru încetarea liberei circulații și ieșirea de pe piața unică

Alegeri generale anticipate în UK, în iunie. Parlamentul britanic a votat propunerea premierului

Video. Ce declara Theresa May cu privire la alegerile anticipate acum șase luni: „Nu vor fi alegeri generale până în 2020”

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version