Menu
in

Cetățenii unei țari din Europa nu îi consideră pe britanici demni de încredere, mandatul lui Johnson va înrăutăți situația

Un sondaj ale cărui rezultate au fost date publicităţii joi a ajuns la concluzia că germanii şi-au pierdut încrederea în Marea Britanie, numai unul din trei participanţi afirmând că îi consideră pe britanici demni de încredere. relatează dpa.

Numai 37% dintre germani cred că se poate avea încredere în britanici, o scădere de 17 puncte procentuale faţă de luna februarie, informează canalul WDR. Sondajul a fost comandat de ARD-Tagesthemen.

Nu mai puţin de 59% dintre participanţii la sondaj au afirmat că Germania nu ar mai trebui să aibă încredere în Marea Britanie, iar 67% se aşteaptă ca relaţia dintre Marea Britanie şi Uniunea Europeană să se înrăutăţească după ce Boris Johnson a devenit prim-ministru.

Plecând de la simpatiile politice ale participanţilor, susţinătorii partidului pro-business FDP (88%), cei ai Verzilor (79%), ai Die Linke (77%) şi ai social-democraţilor (73%) sunt cei mai înclinaţi să gândească că relaţiile dintre Marea Britanie şi UE se vor înrăutăţi în timpul mandatului lui Johnson.

Doar 64% dintre susţinătorii formaţiunii Angelei Merkel, Uniunea Creştin-Democrată, sunt de acord cu acest punct de vedere şi numai 51% dintre susţinătorii formaţiunii populiste AfD.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version