ONG-urile ActiveWatch si Romano Butiq au transmis o scrisoare de felicitare redacției Channel 4 cu privire la documentarul „The Romanians are Coming”, se arată într-un comunicat de presă.
”Stimată doamnă Katie Buchanan,
Organizațiile semnatare ale acestui mesaj țin să vă adreseze felicitări pentru primele două episoade din reportajul “Romanians are coming” difuzat pe Channel 4. Am decis să facem public acest demers al nostru pentru a contrabalansa numeroasele mesaje critice la adresa aceluiași program, mesaje care au fost lansate atât de membri ai comunității române din Marea Britanie, cât și de oficialități ale statului Român – ambasadorul României la Londra, Ministrul Afacerilor Externe, parlamentari – susținuți în inițiativa lor de premierul României, domnul Victor Ponta.
Noi am înțeles mesajul reportajului realizat de echipa dumneavoastră ca fiind adresat în primul rând acelor voci din Marea Britanie care stigmatizează românii imigranți din țara dumneavoastră ca fiind “hoți”, “cerșetori”, “profitori de asistență socială”.
Sunt citați în reportaj, de altfel, atât cetățeni britanici cât și politicieni care vorbesc despre “necesitatea opririi accesului bandelor criminale românești” (“Romanian criminal gangs”). Reportajul vostru aduce în atenția publicului destinele câtorva români care contrazic dureros percepțiile stigmatizante.
Am apreciat, în perfectă disonanță cu criticii reportajului, atenția pe care realizatorii au acordat-o principalei cauze a emigrației românilor: sărăcia extremă.
Conform Eurostat, România este pe locul al doilea în topul sărăciei din țările membre EU, devansată doar de Bulgaria. Când 41,7% din populația unei țări (aproximativ 8 milioane de persoane) este expusă riscului de sărăcie și excluziune socială nu se mai poate vorbi despre “clișee incorecte” ori despre un mod “distorsionat și părtinitor” așa cum îi scrie, supărat, domnul Bogdan Aurescu – ministrul de externe al României – omologului său britanic, Philip Hammond.
Dimpotrivă, jurnaliștii voștri ar putea fi acuzați cel mult de un exces de empatie față de eroii reportajului, victime ale unor guvernări (românești) catastrofale. Ei nu stigmatizează românii ca hoți, cerșetori etc. ci îi prezintă ca oameni extrem de amărâți în căutarea disperată a unei soluții de supraviețuire pentru ei și familiile lor.
Din acest motiv considerăm protestele oficialilor români ca fiind generate fie de ignorarea conținutului real al reportajului, fie de o teribilă ipocrizie care îi face să vă acuze că ați expus sărăcia românilor, sărăcie pe care ei – reprezentanți ai celor care au generat această uriașă problemă – se străduiesc să o ignore și să o ascundă.
Cât despre protestele reprezentanților comunității românilor de succes din Marea Britanie – o minoritate care, este adevărat, că nu se regăsește în tipologia eroilor reportajului – acestea considerăm că ar fi trebuit să fie adresate exclusiv autorităților din România, autoare ale dezastrului social care generează, între altele, emigrația.
Mulțumim,
ActiveWatch
Romano Butiq”
FADERE: „În documentar românii sunt arătați ca fiind hoți și țigani”
„The Romanians are Coming” continuă la Channel 4. Ce ni se pregătește în următoarele episoade?