in

Compania Ryanair, decizie dură în cazul unui Brexit. Vom investi în alte țări!

Cea mai mare companie low-cost din Europa, Ryanair, a anunțat că își va reduce nivelul investițiilor în Marea Britanie în cazul în care la referendumul de lună viitoare se va decide ieșirea acestei țări din Uniunea Europeană.

 

Ryanair transportă anual peste 100 de milioane de pasageri, iar 40 de milioane dintre aceştia sunt transportaţi din şi înspre Marea Britanie, unde companie are cel mai important centru de operaţiuni, pe aeroportul londonez Stansted.

Ryanair intenționează să deschidă un nou centru european de pregătire la Stansted, unde ar urma să fie create 450 de noi locuri de muncă, în conformitate cu un program de investiţii de 1,4 miliarde de dolari în Marea Britanie.

Însă toate acestea ar fi puse în pericol dacă Marea Britanie decide să iasă din Uniunea Europeană.

“Vreau să fiu foarte clar. Dacă Marea Britanie nu mai este membră a Uniunii Europene atunci aceste investiţii şi aceste locuri de muncă vor merge în alte ţări. De aceea, Ryanair face campanie în favoarea rămânerii Marii Britanii în UE”, a spus Michael O’Leary, directorul Ryaianir.

 

De asemenea, tarifele pentru călătoriile cu avionul ar putea să crească pe termen lung dacă Marea Britanie va ieşi din Uniunea Europeană, pentru că există riscul ar putea să piardă accesul la regimul Open Skies.

Românii, expulzați în cazul unui Brexit! Un scenariu avut în vedere de Ministerul britanic de Interne

Lira sterlină, tot mai slabă în apropierea Brexitului

Prețul caselor din Marea Britanie, în scădere! O consecință a Brexit

Brexit-ul i-ar trimite acasă pe majoritatea românilor din UK

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Declaraţii şoc despre Sadiq Khan: “Vreau să văd când va arunca în aer Westminster-ul”

Jumătate dintre români cred că PCR era mai bun decât actualele partide politice