Menu
in

Conservatorii, program electoral naționalist și anti-imigrație

Premierul Theresa May a prezentat joi, 18 mai, programul Partidului Conservator în perspectiva alegerilor legislative din 8 iunie, document ce promite limitarea imigrației non-europene, înainte de începerea negocierilor cu privire la Brexit.

Șefa guvernului conservator al Marii Britanii a anunțat la Halifax, în nordul Marii Britanii, majorarea taxei patronale pentru angajarea de imigranți din țări din afara Uniunii Europene. În prezent, aceasta este stabilită la 364 de lire sterline pe an pentru micile întreprinderi și până la 1.000 de lire sterline pentru întreprinderile mari și mijlocii. Acest impozit este destinat să alimenteze fondul pentru formarea angajaților britanici.



„Este greu să construiești o societate unită atunci când imigrația este prea ridicată și crește prea repede”, a declarat May.

Tema imigrației a avut un loc central în referendumul din 23 iunie 2016, când britanicii au votat în proporție de aproape 52% în favoarea Brexit. May a făcut din reducerea imigrației europene una dintre prioritățile sale, anunțând că Marea Britanie va părăsi și piața unică, ceea ce ar însemna sfârșitul principiului de liberă circulație a muncitorilor veniți din țări ale UE. Acest obiectiv, în condițiile în care Marea Britanie are cea mai mică rată de șomaj de după 1975, de 4,6%, stârnește critici.

Cotidianul The Evening Standard, al cărui nou redactor-șef este fostul ministru al finanțelor George Osborne, evocă o decizie „analfabetă pe plan economic” și care rămâne „un mister”.

Theresa May riscă să nemulțumească și o altă categorie din electoratul său: persoanele în vârstă, în condițiile în care ea intenționează să taie o parte din ajutoarele pentru finanțarea sectorului asistenței sociale, aflat în criză.

Theresa May s-a făcut de râs. Alegătorii i-au trântit ușa în nas

Theresa May despre Bexit: „Vor fi negocieri dificile”

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version