Partidul Conservator condus de premierul britanic Theresa May, ar urma să piardă sute de locuri în alegerile locale de joi din Regatul Unit, sporind astfel presiunea asupra guvernului de la Londra, care trece printr-o criză politică legată de intenția țării de a ieși din Uniunea Europeană, transmite DPA.
Potrivit previziunilor, conservatorii britanici vor pierde până la 800 de locuri din cele pe care le dețin deja în 260 de consilii locale din Anglia (fără Londra) și Irlanda de Nord.
Aproximativ 60% dintre locurile respective sunt deținute în prezent de membri ai Partidului Conservator.
Theresa May a convenit să renunțe la postul de lider al conservatorilor şi la funcția de prim-ministru de îndată ce obține aprobarea parlamentară pentru acordul de retragere din UE. Este de așteptat ca vocile care îi cer demisia să se înmulțească în cazul în care alegerile locale de joi se vor dovedi dezastruoase pentru partidul său.
May le-a declarat parlamentarilor că încă speră să ajungă la un compromis cu Partidul Laburist, cu privire la un acord de Brexit care să permită rămânerea țării într-o formă de uniune vamală cu UE.
Sondajele de opinie sugerează că UKIP, repoziționat la dreapta eșichierului politic britanic, va înregistra cea mai mare creștere procentuală în scrutinul de joi.
Formațiunea rivală, Partidul Brexit, fondat de fostul lider al UKIP Nigel Farage, nu participă la aceste alegeri locale, dar este de așteptat să aibă un impact major dacă Regatul Unit va participa la alegerile europarlamentare din 23-26 mai.