Menu
in

Consiliul din Brent marginalizează rezidenţii români



Un grup de românce din cartierul londonez Brent a contribuit la realizarea unui raport pentru drepturile omului, făcând apel la mai mult ajutor din partea consiliului local pentru imigranţii care se stabilesc în zonă. Studiul, realizat de Brent Alliance for Human Rights and Equality (BAHRE), a scos la lumină situaţii de exploatare, discriminare şi de lipsă de adăpost, deseori cauzate de barierele lingvistice şi a criticat eliminarea cursurilor gratuite de limba engleză.

Noii sosiţi se bazează pe colegii vorbitori de engleză sau pe internet în cazul informaţiilor sărace privind accesarea serviciilor publice sau găsirea unui loc de muncă.

Rezultatul poate însemna încasarea de salarii mici, plata serviciilor care ar trebui să fie gratuite sau excluderea de la beneficii. Una dintre cele care au contribuit la realizarea studiului este Cristina Popa, de 32 de ani, din Kingsbury, care a sosit din România în urmă cu şapte ani şi a trebuit la rândul ei să depăşească dificultăţi. Aceasta a spus pentru publicaţia Kilburn Times: “Îmi era teamă şi eram foarte supărată când am venit prima dată pentru că vorbeam foarte puţină engleză. Eram furioasă pentru că trebuia să spăl toalete, însă cu timpul am învăţat să cunosc sistemul şi acum îi învăţ pe alţii”.

Luminiţa Pisaltu, de 42 de ani, din Queensbury, a sosit recent din România şi beneficiază de ajutorul Cristinei. Cristina Popa a spus în numele Luminiţei: “Soţul ei a venit pentru muncă şi ea l-a urmat. Are un copil de patru ani astfel că o ajut să găsească un medic de familie şi un spital, şi să-şi ducă copilul la şcoală. Problema este că atunci când mergem noi la consiliu pentru ajutor în vederea obţinerii unui serviciu, dacă nu te înţeleg imediat, te refuză”.

Phil Sealy MBE, preşedinte al BAHRE, a spus: “Pentru o circumscripţie precum Brent care are o populaţie foarte multiculturală este important să fim receptivi faţă de noua comunitate care soseşte şi să răspundem nevoilor acesteia. Cred că circumscripţia a fost foarte înceată, ei nu au învăţat din lecţiile de dinainte”.

Un purtător de cuvânt al consiliului din Brent a spus: “De şase ani consiliul din Brent derulează un proiect de foarte mare succes Language2Work. Acest proiect inovativ se concentează pe sprijinirea rezidenţilor din Brent cu un nivel redus de engleză pentru a se putea angaja. Circa 20% au fost din grupuri etnice albe, inclusiv est-europeni. Peste 40% dintre participanţi au asigurat un loc de muncă. Proiectul s-a încheiat pe 31 martie ca rezultat al tăierilor de fonduri guvernamentale”.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version