Menu
in ,

Criza coronavirus: Britanicii plecați în străinătate, chemați de urgență în țară

Ministerul de Externe din UK solicită celor un milion de britanici aflați în afara țării își întrerupă călătoriile și să vină imediat acasă.

Aproximativ un milion de britanici aflați în vacanțe sau în călătorii de afaceri în străinătate sunt chemați imediat în Marea Britanie de către minister, deoarece este posibil ca în următoarele zile să se întrerupă zborurile comerciale.

Cetățenii britanici din străinătate ar trebui să își facă planuri urgente pentru a întrerupe vacanțele și alte călătorii și să se întoarcă imediat acasă.

Dominic Raab, ministrul de Externe, a declarat: „Solicităm călătorilor din Marea Britanie din străinătate să se întoarcă acasă acum, cât timp există încă rute comerciale pentru a face acest lucru. În întreaga lume, mai multe companii aeriene suspendă zborurile și mai multe aeroporturi se închid, unele fără nicio notificare.”

Criza coronavirus în Marea Britanie: Cea mai mare creștere a numărului de morți în 24 de ore. 335 de decese înregistrate în UK până azi

„Acolo unde nu există rute comerciale, personalul nostru lucrează permanent pentru a oferi sfaturi și sprijin pentru resortisanții Regatului Unit. Dacă sunteți în vacanță în străinătate, e timpul să vă întoarceți acasă acum, cât mai puteți. “

Oficialii se tem că oricine nu își poate asigura un zbor până la sfârșitul săptămânii, va rămâne afară din țară.

Multe persoane sunt deja blocate în străinătate din cauza restricțiilor de călătorie din alte țări și au nevoie disperată de zboruri de repatriere.

Imagini sfâșietoare: Oameni infectați de coronavirus întinși pe jos, pe holul unui spital. Situația este alarmantă

După ce Noua Zeelandă a anunțat că va închide granițele săptămâna aceasta, un grup de peste 300 de persoane a afirmat că ambasada britanică a fost „îngrozitoare”, după ce companiile aeriene au anulat pur și simplu zborurile fără notificare.

Guvernul britanic a fost, de asemenea, criticat pentru că a permis ca zborurile din țările cele mai afectate, precum Italia și Iran, să continue.

Medicii care se află printre cei plecați din țară de peste mări au declarat pentru The Guardian că sunt disperați să se întoarcă pentru a-și ajuta colegii din NHS să lupte împotriva focarului de coronavirus, dar că nu primesc ajutor de la Ministerul de Externe.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version