Continuă să facă valuri declaraţia ministrului muncii, Iain Duncan Smith, care a făcut un apel la firmele britanice, să angajeze mai degrabă absolvenţi de şcoală britanici, decât imigranţi. Reprezentanţii patronatelor au spus că şomerii britanici sunt prea leneşi şi nepregătiţi, în timp ce est-europenii sunt pregătiţi şi vor să muncească. În polemică a intervenit şi parlamentarul conservator David Davis, care a dat vina pe “greaua moştenire” a laburiştilor: “Politica de imigraţie în masă a laburiştilor a umflat cifrele privind creşterea economică şi a redus salariile muncitorilor necalificaţi”, a scris Davis pe blogul conservatorilor, Conservative Home.
Parlamentarul David Davis este un fost ministru de Interne al guvernului din umbră. În acest articol el susţine că Iain Duncan Smith are dreptate să le sugereze liderilor din lumea afacerilor pe cine să angajeze. “Liderii firmelor britanice”, scrie el, “ar trebui să-şi amintească că şi ei sunt cetăţeni britanici, ei au o datorie faţă de societatea noastră în schimbul şansei pe care aceasta le-a oferit-o”.
Am o mare simpatie pentru apelul adresat de Iain Duncan Smith oamenilor de afaceri britanici de a le da lucrătorilor britanici o şansă echitabilă. Nu cred nici nicio secundă că oamenii de afaceri britanici ar trebui să discrimineze aplicanţii străini cu o puternică etică a muncii în favoarea aplicanţilor britanici fără nicio etică a muncii.
Însă în urma discuţiilor cu câţiva angajatorii britanici din zilele acestea, am impresia puternică că au stabilit în mod activ să recruteze lucrători străini, uneori direct din ţările lor de origine, sau chiar să-şi mute producţia în afara ţării.
Astfel mie mi se pare că Iain Duncan Smith a avut dreptate. Sunt unii care ar putea spune că el doar reproduce apelul lui Gordon Brown, de “locuri de muncă britanice pentru lucrătorii britanici”. Diferenţa este că Iain Duncan Smith încearcă să rezolve o problemă care în mare măsură a fost creată de Brown.
Într-adevăr, sloganul lui Gordon Brown a fost fără îndoială ipocrit. Timp de peste un deceniu laburiştii au urmat o politică a uşilor deschise în ce priveşte imigraţia în masă, şi pe ascuns, în mod deliberat. O parte din aceasta a fost simplă incompetenţă, însă mare parte a fost cu intenţie şi deosebit de necinstită.
Trei motive
Motivul principal al angajamentului laburiştilor pentru imigraţia în masă a fost evident. Dacă aduci un număr mare de imigranţi în ţară, acest lucru umflă cifrele privind creşterea economică, chiar dacă ei toţi câştigă un salariu minim. Bineînţeles, umflarea cifrelor privind creşterea a evidenţiat performanţa lui Gordon Brown ca ministru de Finanţe, deşi nu a crescut deloc venitul per persoană al populaţiei.
Al doilea motiv a fost chiar mai cinic. O combinaţie de măsuri, de la salariul minim la politica lui Brown de obţinere uşoară a creditelor şi cu dobânzi mici, toate ameninţând creşterea inflaţiei, în special inflaţia salarială. Intrarea în ţară a unui număr mare de imigranţi a dus la scăderea salariilor, în special pentru muncitorii necalificaţi. Pentru locurile de muncă necalificate din zonele cu un nivel înalt de populaţie imigrată, cum este Londra, salariul minim aproape a devenit un salariu maxim. în anii de imigraţie ridicată din 2004 încoace, veniturile celor cu munci necalificate a scăzut cu 20% în ciuda boom-ului economic.
Al treilea motiv, politica laburiştilor privind imigraţia a ajutat la ascunderea unei serii de eşecuri din sistemul educaţional. Marea Britanie pur şi simplu nu a furnizat suficienţi tineri cu gama de aptitudini şi atribute personale de care are nevoie o economie modernă. Răspunsul a fost simplu: acoperiţi golurile cu recruţi de oriunde de la Polonia la Pakistan, de la Estonia la India.
În fine, aceştia au ascuns o altă problemă şi mai serioasă, în mare parte creată de însuşi Brown. Când a devenit ministru de finanţe, Brown a impus scheme complexe de protecţie socială care au subminat etica noastră naţională de muncă. De cele mai multe ori merita să stai mai bine acasă decât să te duci la muncă. Ca rezultat am creat o generaţie în care mulţi acceptă să trăiască din ajutoare sociale.
Datoria de cetăţean
Deci Iain Duncan Smith a avut dreptate când a subliniat, într-o manieră mult mai inteligentă decât Brown, aceeaşi problemă. Cu populaţia Regatului Unit care creşte acum cu rata cea mai mare timp de 50 de ani, în mare parte ca rezultat al imigraţiei necontrolate, suntem în pericol să excludem o parte din populaţia indigenă de la orice tip de viaţă productivă.
Pentru a aduce starea de balonare pe care am moştenit-o de la Brown la un nivel tolerabil, trebuie să încurajăm sectorul privat să-şi facă treaba. Acest lucru nu are niciun rost, cu toate acestea, dacă angajatorii din sectorul privat nu reuşesc să se folosească de oamenii pe care noi încercăm să-i ajutăm. Aşa că înainte să-l critice pe Iain Duncan Smith, liderii din lumea afacerilor ar trebui să-şi amintească că şi ei sunt cetăţeni britanici şi că le sunt datori societăţii noastre pentru şansa pe care aceasta le-a dat-o. Dacă strategiile lor de angajare necesită niveluri de imigraţie care pun presiune asupra serviciilor publice, sau locuinţelor, sau infrastructurii, noi toţi trebuie să plătim taxe pentru a le finanţa. Dacă strategia lor lasă un număr mare de tineri pe dinafară fiindcă educaţia sau atitudinile lor nu sunt “suficient de bune”, noi toţi va trebui să facem faţă problemelor sociale, tensiunilor rasiale şi criminalităţii pe care aceasta le va genera.
Aşadar, ne vom confrunta cu o catastrofă socială dacă nu luăm măsuri. Trebuie să reducem rata imigraţiei puternic pentru a crea spaţiu pentru cetăţenii noştri. (…) Dacă nu acţionăm, repede, vom rata o întreagă generaţie. Această generaţie îşi va rata oportunităţile şi va ajunge să trăiască o viaţă întreagă de eşec instituţionalizat, i se vor nega şansele de către o societate prea mulţumită de sine ca să-i pese.
(sursa: Conservative Home)