in

De la Botoșani pe Park Lane: și-au pus corturile în cea mai scumpă zonă din Londra

O investigație a ziarului Express a scos la iveală un caz care ridică semne serioase de întrebare despre controlul la frontierele Marii Britanii. Un infractor violent din România, căutat de justiție în țara, a fost găsit trăind liniștit într-o tabără improvizată pe Park Lane, în centrul Londrei. Iliuță Gruia a fugit de justiția română după ce a amenințat cu toporul o familie cu copii.

Tabăra de corturi pe cea mai scumpă stradă din Londra

Vara trecută, un grup de migranți români a ocupat un teren pe Park Lane, una dintre cele mai scumpe străzi din Londra. Au ridicat corturi mari, au pus saltele, mese și scaune. Localnicii s-au plâns de petrecerile zgomotoase cu alcool în mijlocul nopții și de condițiile insalubre. Jurnalistul Express a vizitat tabăra și a văzut cu ochii lui cum funcționa: bărbați care se trezeau dimineața, își verificau telefoanele, mâncau micul dejun, apoi se schimbau în zdrențe, își luau pancartele și plecau să cerșească în cele mai aglomerate zone ale Londrei. Trecătorii le dădeau bani cu bună-credință, fără să știe că în spatele scenei se afla o grupare organizată.

Cine este Iliuță Gruia

În timpul vizitelor în tabără, jurnalistul l-a remarcat pe un bărbat care devenea frecvent agresiv. Ţipa, înjura, iar în timpul unei deplasări a deputatului conservator Chris Philp, pe atunci ministru din umbră al Internelor, l-a urmărit pe parlamentar prin tabără, a îndreptat un pistol imaginar spre cameră și l-a acuzat de „rasism”. Cu ajutorul jurnalistului român Matei Rosca, reporterul Express a reușit să-l identifice: Iliuță Gruia, un infractor violent din Botoșani.

Fugit din România după ce a amenințat cu toporul o familie cu copii

Ce au descoperit jurnaliștii despre Gruia e greu de crezut. Nu doar că avea mai multe condamnări la activ și făcuse pușcărie de mai multe ori pentru furt cu violență. În momentul în care țipa la reporterul Express pe Park Lane, Gruia tocmai fugise din România după ce nu se prezentase la un termen de judecată în Botoșani. La acel termen, instanța i-a emis un ordin de restricție pentru că luase un topor și amenințase că ucide o familie întreagă, inclusiv copiii. Gruia plecase deja. Găsise în cel mai scump cod poștal din Londra, un loc unde mâna legii din România nu-l mai ajungea.

Poliția l-a vizitat să vadă dacă e bine. Nimeni nu i-a verificat cazierul

Faptul că un om care reprezenta un pericol a putut intra nestingherit în Marea Britanie e destul de grav. Dar ce a urmat e și mai greu de acceptat. Pe durata șederii sale pe Park Lane, Gruia a primit vizita polițiștilor, să se asigure că este bine și se descurcă pe căldura verii. Consiliera laburistă Liza Begum, responsabilă de locuințe în Westminster, a declarat că echipele de asistență socială erau „mereu prezente în tabără” și lucrau „foarte strâns” cu oamenii de acolo, dar că „mulți au nevoi complexe și nu acceptă serviciile oferite”. Nimeni nu a verificat dacă printre acești „oameni cu nevoi complexe” se află infractori căutați.

Primarul și Consiliul local au tratat-o ca pe o problemă de persoane fără adăpost

Când tabăra a apărut pe Park Lane, primarul Londrei, Sadiq Khan, și consiliul Westminster au clasificat-o ca o chestiune de migrație și persoane fără adăpost. Nimeni nu a investigat mai departe. Dar dacă ar fi vorbit cu localnicii, așa cum a făcut jurnalistul Express, ar fi aflat că membrii grupului se schimbau la fiecare două, trei luni, că printre ei apăreau persoane vârstnice sau minori fără cunoștințe de engleză, și că apoi dispăreau. Sunt semne clasice de trafic de persoane și sclavie modernă, pe care autoritățile le-au trecut cu vederea.

Cazul Țăndărei: lecția pe care Londra a uitat-o

Cerșetoria organizată coordonată din Europa de Est nu e un fenomen nou în Londra. În 2011, cazul Țăndărei a arătat amploarea și ce se poate ascunde în spatele unor astfel de grupări: o rețea din sudul României, destructurată de poliția britanică, care trafica copii la scară mare și îi punea să cerșească pe străzile capitalei. Anchetatorii au estimat că liderii rețelei câștigau 160.000 de lire pe an pentru fiecare copil. La percheziții în România au fost găsite mitraliere Kalașnikov, puști de vânătoare, pistoale și cuțite. Au trecut 15 ani, dar semnele sunt aceleași. Trei experți români în combaterea traficului de persoane, citați de Express, au fost categorici: refuzul Marii Britanii de a recunoaște ce se întâmplă sub ochii ei înseamnă, în fapt, complicitate la sclavia modernă.
Eșecul autorităților de a verifica cine se află în aceste tabere nu pune în pericol doar publicul britanic. Îi pune în pericol și pe oamenii vulnerabili din interiorul acestor grupuri, exact cei în numele cărora guvernanții spun că acționează. Și asta, scrie Express, ar trebui să ne sperie pe toți.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Au dat foc ambulanțelor care salvau vieți. Atac antisemit în Golders Green?

Ce a dezvăluit ROUNIT la Londra: românii plecați au un avantaj pe care țara nu știe să îl folosească