Menu
in

Disperare în fotbalul englez: „Vom avea nevoie de 10 ani ca să revenim unde am fost!”

Managerii, impresarii, conducătorii şi jucătorii de fotbal din Marea Britanie sunt convinşi că această pauză de două luni a dat peste cap economia fotbalului pentru o perioadă mai lungă.

“Având în vedere că patronii vor fi afectaţi pe termen lung, eu chiar cred că vor mai trece 10 ani până când vom reveni la nivelul la care eram înainte”, a spus managerul lui Queens Park Rangers, Mark Warburton, potrivit The Guardian, scrie Digi24.

Fotbaliştii vor trebui să se mulţumească cu salarii mai mici, după pandemia de coronavirus

“Sigur se vor schimba lucrurile, cel puţin pentru următorii câţiva ani. Jucătorii de top şi agenţii lor tot vor dirija sume mari, dar nu îi va afecta atât de mult pe patronii foarte bogaţi, însă vor fi schimbări până îşi va reveni economia.

Pentru jucătorii care vor apărea e posibil să fie salarii mai mici şi contracte cu mai multe stimulente. Constrângerile financiare vor testa starea mentală şi rezolvarea ei pentru jucători.

Jucătorii care au în jur de 30 de ani nu vor mai putea să ceară contracte mai mari de 2.500 de lire sterline pe săptămână în Liga a treia, acolo unde patronii o să înceapă să se uite după jucători mai tineri, cu potenţial de transfer, care vor primi 500 de lire pe săptămână. Deci vor risca să fie scoşi din joc, iar agenţii vor trebui să se asigure că aceştia vor avea alte cariere şi să-i susţină din punct de vedere mental”, a spus impresarul Neil Sang.

Lionel Messi este jucătorul cu cel mai mare venit din lume în acest moment. Barcelona îi plăteşte starului argentinian 90 de milioane de dolari (83 de milioane de euro) brut pe an. Suma cuprinde atât salariul, cât şi drepturi de imagine şi bonusuri. Încă veniturile lui totale pe an ajung la 130 de milioane pe an, deci 40 de milioane în plus faţă de ceea ce primeşte de la Barcelona.

Sumele de transfer vor scădea mult după această criză, însă problemele s-ar putea agrava mai ales pentru echipele mai mici, care trăiesc din transferuri de jucători.

“Principala schimbare pe care o vom vedea va fi o scădere a sumelor de transfer. Am atins nişte vremuri în care nu e ceva şocant ca fotbaliştii să coste peste 100 de milioane de lire. Cred că asta se va schimba.

Prevăd că prăpastia se va mări între cluburile mari şi cele mai mici, pentru că echipele mai puternice îşi revin mai uşor”, a spus Joe Briggs, unul dintre directorii unei companii care sponsorizează Nottingham Forest.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook ZIARUL ROMÂNESC

https://ziarulromanesc.de/germania/numarul-mortilor-din-germania-a-trecut-de-7500-ministrul-sanatatii-jens-spahn-sa-nu-ne-amagim-ca-pandemia-a-trecut/
Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version