Menu
in

Doi britanici daţi afară dintr-un restaurant pentru că mâncau prea mult



Managerul restaurantul Gobi din Brighton, cu o politica –  “all you can eat”, s-a săturat ca cei doi să facă “dezastru” şi să mănânce practic toată mâncarea disponibilă. Cei doi mâncau în medie 5 farfurii de friptură fiecare, de fiecare dată când veneau.

Politica restaurantului era “plăteşti £12 şi mănânci cât vrei, de câte ori vrei”. Managerul, care a refuzat să îşi facă public numele, spune că “practic intrau şi mâncau ca porcii. I-am suportat doi ani de zile, dar ne-a ajuns”.

“Intrau, se băteau să ajungă în faţă şi stricau tot aranjamentul. Teoretic ar trebui să fie un bufet, dar ei luau bolurile în care era prezentată mâncarea şi mâncau direct din ele, înainte că ceilalţi clienţi să aibă şansa să ajungă. Nu se mai poate aşa”.

“Pe lângă asta, ei beau doar apă, nu comandau nimic extra pe care ar fi putut da bani. Suntem totuşi o afacere, nu o organizaţie caritabilă”.

Dalmon, unul din cei doi “inculpaţi”, povesteşte că de fapt ei erau clienţi obişnuiţi, nu făceau nimic să îi deranjeze pe ceilalţi. “Problemă era că bolurile pentru mâncare erau prea mici, e normal că mergeam de mai multe ori să le umplem. Vin de doi ani aici, dar ieri, din senin, managerul a început să ţipe la noi şi să ne facă porci în faţa celorlalţi clienţi, spunandu-ne că nu mai avem voie să intrăm în viaţa noastră în restaurantul lui. Nu mi-a venit să cred”.

Sursa: telegraph.co.uk

Aboneaza-te la stirile oferite de Ziarul Romanesc:

Adresa de email: 

Serviciu oferite de: FeedBurner

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version