Menu
in

Economia britanică a căzut cu 5,8% în luna martie, cel mai abrupt declin din acest secol

Economia britanică s-a contractat în cel mai rapid ritm înregistrat până acum în luna martie, întrucât restricţiile şi măsurile de carantină au dus la o prăbuşire a cererii în economie, potrivit FT, citat de Ziarul Financiar.

Astfel, PIB-ul britanic a scăzut cu 5,8% în luna martie, în comparaţie cu luna anterioară, acesta fiind cel mai însemnat declin lunar din 1997 – de când este întocmită statistica economică lunară – până azi, conform estimărilor publicate de Biroul Naţional de Statistică.

În primul trimestru din 2020, Marea Britanie a suferit o scădere a PIB-ului de 2%, în comparaţie cu trimestrul anterior, fiind cea mai mare scădere trimestrială de la criza financiară.

„Odată cu venirea pandemiei, aproape toate zonele din economie au fost lovite în luna martie, ceea ce a generat o cădere lunară record pentru creşterea economică. Cele mai mari scăderi au fost înregistrate în sectorul serviciilor şi în cel al construcţiilor, în timp ce educaţia, vânzările de maşini şi restaurantele au înregistrat scăderi masive”, a spuns Jonathan Athow, statisticianul-şef adjunct la nivel naţional pentru economia britanică.

Cu toate acestea, Biroul Naţional de Statistică avertizează că estimările de PIB pentru martie şi pentru primul trimestru „prezintă o doză mai mare de incertitudine decât cea obişnuită, ca rezultat al provocărilor întâlnite în colectarea datelor”.

Contracţia economiei britanice este sub cea de 3,8% înregistrată în zona euro, ceea ce reflectă decizia britanicilor de a impune restricţiile mai târziu decât alte state europene. Cu toate acestea, căderea a depăşit-o pe cea de 1,2% din SUA.

Săptămâna trecută, Banca Angliei a previzionat o cădere a PIB-ului de 3% pentru primul trimestru şi de 25% pentru al doilea trimestru, ceea ce ar însemna o cădere totală de 30% în prima jumătate a anului 2020 – marcând cea mai rapidă şi cea mai adâncă recesiune din ultimii 300 de ani.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook ZIARUL ROMÂNESC

https://ziarulromanesc.es/banca-spaniei-mai-multi-romani-si-mai-putini-britanici-cine-sunt-strainii-care-mai-cumpara-case/
Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version