Menu
in

Elevii din alte țări care studiază în UK nu sunt imigranți, spun școlile engleze



După ce guvernul a anunțat că intenționează să-i adauge la listele de imigranți și pe elevii din alte țări care studiază în UK, internatele britanice au solicitat scoaterea acestora de pe liste.

Asociația Internatelor din Marea Britanie a solicitat, printr-o scrisoare adresată ministrului imigrației Mark Harper, scoaterea elevilor străini de pe listele cu imigranți, explicând că un asemena demers i-ar alunga pe acești copii din Marea Britanie.

Acesta ar fi un risc pe care UK nu și-l permite în acest moment, în condițiile în care acești elevi au contribuit cu taxe de peste 510 milioane de lire sterline doar anul trecut și având în vedere economia șubredă cu care se confruntă acum Marea Britanie.

John Newton, directorul Taunton School și membru al Asociației Internatelor susține că este o greșeală să le transmiți acestor elevi mesajul că sunt periculoși și că nu sunt doriți în sistemul educațional englez și că acest demers îi va trimite la alte școli de renume din Statele Unite ale Americii sau Australia. Asociația Internatelor din Marea Britanie resprezinta 462 de internate cu peste 73.000 de copii din școli private și de stat.

Alți doi membri ai parlamentului britanic au cerut recent guvernului să reclasifice studenții străini, astfel încât să nu-i includă în categoria imigranților, iar luna aceasta London Metropolitan University a început procedurile în vederea contestării unei interdicții de recrutare a studenților străini, pusă de către UKBA. Măsură a fost luată în urma unor presupuse abuzuri asupra sistemului de obținere a vizelor de către studenții străini.

Un purtător de cuvânt al UKBA a replicat: “Nu există nici o limită stabilită pentru elevii și studenții străini care pot studia la instituțiile de elită din Marea Britanie, instituții care continuă să atragă elevi și studenți de top. Modificarea definiției de imigrant agreata la nivel internațional nu va schimbă asta, dar ar putea să submineze încrederea publicului în statisticile noastre.”

De ce se teme, de fapt, această asociație? Este imaginea imigranților atât de „neagra” incat să afecteze opțiunile părinților pentru școlile pe care să le urmeze copiii lor? Va fi sistemul educațional britanic afectat de această măsură?

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version