Menu
in

Eroul Marii Britanii: Un veteran de război a strâns 12 milioane de lire sterline pentru NHS

Un veteran al celui de-al Doilea Război mondial din Marea Britanie, în vârstă de 99 de ani, care şi-a propus să parcurgă de 100 de ori lungimea grădinii sale pentru a colecta bani în beneficiul angajaților Serviciului Național de Sănătate (NHS), a reuşit să strângă 12 milioane de lire, informează Press Association.

Căpitanul Tom Moore, care trăiește împreună cu familia în Bedfordshire, va parcurge joi ultimele ture de câte 25 de metri.

Tentativa sa, care a debutat săptămâna trecută, cu ținta de a colecta modesta sumă de 1.000 de lire până la aniversarea centenarului, la sfârșitul acestei luni, a fost salutată, miercuri seară, de ministrul britanic al Sănătății, Matt Hancock, în timpul unei conferințe de presă la Downing Street.

În deschiderea conferinței, Hancock a declarat: „Vreau să aduc un omagiu special astăzi căpitanului Tom Moore. Căpitan Tom, ești o inspirație pentru noi toți și îți mulțumim”. La acel moment, donațiile depășiseră 8 milioane de lire, dar în jurul orei 23.00 cifra crescuse cu încă 2 milioane.

Când a ajuns la suma de 10 milioane de lire, veteranul de război a transmis pe Twitter: „10 milioane de lire! Virtutis Fortuna Comes”, cu referire la un motto folosit în armata britanică, inspirat de dictonul latin „Norocul îl favorizează pe cel curajos”.

Marea Britanie. Sute de mii de vârstnici sunt în pericol în casele de bătrâni. 12 pensionari au murit într-o reședință din Durham

Anterior, el a declarat pentru BBC One: „Cred că e absolut enorm. În niciun moment, când am început acest exercițiu, nu am anticipat că vom obține ceva nici măcar apropiat de atâția bani. Nu face decât să demonstreze că oamenii au un mare respect pentru probleme referitoare la Serviciului National de Sănătate și este cu adevărat uimitor că oamenii au donat atât de mulți bani”.

Căpitanul Tom Moore a început să strângă bani pentru NHS pentru a-şi exprima recunoștința pentru tratamentul pe care l-a primit după o fractură de șold

Fiica sa, Hannah Ingram-Moore, a declarat pentru BBC că suma strânsă prin intermediul platformei JustGiving a fost „dincolo de cele mai nebunești așteptări ale noastre”.

„Nu există cuvinte pentru a ne exprima recunoștința față de britanici pentru că l-au susținut pe Tom, pentru că a făcut din asta o poveste  minunată”, a adăugat ea.

Originar din Keighley, West Yorkshire, Moore a luptat în Al Doilea Război Mondial unde a fost ridicat la gradul de căpitan și a servit în India și Burma.

Între timp, o fetiță în vârstă de opt ani a inițiat o campanie online dedicată copiilor pentru a realizat felicitări cu ocazia aniversării centenarului lui Moore. Reegan Davies, din Port Talbot, a publicat o înregistrare video pe Twitter în care îi mulțumește veteranului pentru eforturile făcute și dorește să strângă 1.500 de felicitări virtuale. „Trebuie să faceți o felicitare pentru Tom, pe orice rețea socială, cu tag-ul #makeacardfortom”. 

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: Ziarul Romanesc

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version