Menu
in

Tony Blair, fostul prim ministru al Regatului Unit: „Am misiunea să îi conving pe britanici să se răzgândească cu privire la Brexit”

Fostul prim-ministru britanic, Tony Blair, a declarat că are misiunea de a-i convinge pe britanici să se răzgândească cu privire la Brexit. El mai este de părere că Brexitul a creat un context mult mai credibil pentru independența Scoției.

Blair a spus într-un discurs că votul pentru Brexit a pus din nou pe masă problema scoțiană.

Potrivit BBC, laburistul susține că oamenii au votat fără să cunoască în ce condiții se va produce ieșirea din UE  și, prin urmare, au voie să se răzgândească.



Premierul scoțian, Nicola Sturgeon, a declarat că un al doilea referendum pentru independență este „foarte probabil”.

Ea a declarat pentru BBC că Tony Blair a fost foarte specific atunci când s-a referit la independența Scoției în contextul Brexit. Sturgeon este de părere că opinia scoțienilor, care înainte de referendumul pentru Brexit au votat să rămână alături de Marea Britanie, s-a schimbat după 23 iunie 2016.

La sfârșitul săptămânii trecute, fostul premier scoțian Alex Salmond, a spus că organizarea unui referendum ar putea să fie anunțată în câteva săptămâni. El a mai declarat că un nou referendum pentru independența Scoției ar putea să fie organizat în toamna lui 2018, mai ales după ce Parlamentul Britanic a respins orice amendament la proiectul de lege pentru ieșirea din UE.

Blair, prim ministru al Marii Britanii între 1997 și 2007, a spus că misiunea lui este de a-i convinge pe britanici să se ridice și să se răzgândească cu privire la ieșirea din UE.

În ceea ce privește Scoția, el a spus: “În plus față de toate acestea, posibilitatea destrămării Marii Britanii –evitată prin rezultatul referendumului scoțian – este acum din nou pe masă, dar de data aceasta într- un context mult mai credibil”.

Scoția. Noi amenințări cu referendumul de separare în cazul unui Brexit

Scoția și Țara Galilor, admise în procesul contra Guvernului May. Ministru scoțian: „Nu puteți să ne ignorați”

Scoția vrea independența. S-a publicat proiectul de lege pentru un nou referendum

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version