Guvernul britanic a refuzat, până acum, să facă public studiul de impact cu privire la Brexit, cu argumentul că aceasta i-ar putea slăbi poziția în negocierile cu Uniunea Europeană.
Cererea de publicare a acestui studiu a venit din partea parlamentului care a adoptat o moțiune, depusă de opoziția laburistă, cerând ca estimarea impactului Brexit-ului asupra a 58 de sectoare să devină publică.
Sectoarele respective — printre care publicitatea, agricultura, comerțul, turismul, industria farmaceutică și cea aerospațială — reprezintă circa 88% din economia Marii Britanii.
Cu toate acestea ministrul pentru Brexit, David Davis, a afirmat joi că a început o discuție cu președintele comisiei parlamentare de resort, Hilary Benn, pentru a se stabili cum poate fi gestionată „confidențialitatea documentelor” ce ar putea fi publicate.
„Vom fi pe cât de transparenți posibil”, a dat asigurări Davis, precizând că „aceste documente nu sunt un fel de mare plan” pentru Brexit. „Sunt date privind reglementările și piețele din diferite sectoare, care ne ghidează negocierile”, a indicat el.
La rândul său, un purtător de cuvânt al guvernului a declarat: „Nu ar trebui să publicăm ceva care ne-ar putea submina poziția de negociere, dar, pe de altă parte, respectăm faptul că parlamentul are un rol de jucat în această situație și că a existat un vot”.
Laburiștii au avertizat că vor lua poziție împotriva oricărei eventuale „cenzurări” a documentelor de către guvern.
Brexit. Începe a șasea rundă de negocieri. Londra dorește o intensificare a negocierilor
UE se pregătește pentru un Brexit fără o înțelegere cu Marea Britanie