Menu
in

Înalta Curte: Plafonul imigraţiei este ilegal



Eforturile guvernului britanic de reducere a imigraţiei au primit o lovitură când Înalta Curte din Londra a stabilit că plafonul temporar asupra lucrătorilor imigranţi din afara Ue nu este valabil, întrucât guvernul nu a consultat Parlamentul. Ministrul imigraţiei, Damian Green, a reacţionat imediat: a mers în Parlament, a anunţat plafonul şi a considerat că procedura contestată de Curte a fost îndeplinită. Plafonul imigraţiei a intra din nou în vigoare.

Coaliţia guvernamentală a premierului David Cameron a promis să reducă imigraţia, care a dus la tensiuni sociale şi a devenit un subiect politic arzător. Însă oamenii de afaceri au avertizat guvernul că limitarea imigraţiei ar putea creşte costurile pentru salarii şi ar putea dăuna economiei care tocmai a început să-şi revină dintr-o recesiune adâncă. Oficialii indieni şi chinezi şi-au exprimat şi ei îngrijorarea privind efectul plafonului asupra cetăţenilor lor. În iulie, guvernul a impus un plafon temporar – 24.000 – asupra numărului de lucrători calificaţi din afara Ue cărora să li se permită să intre în UK până în aprilie 2011, data la care intră în vigoare un nou plafon anual.

Însă Înalta Curte a Angliei şi Ţării Galilor a stabilit pe 17 decembrie că plafonul temporar este ilegal, acuzând-o pe Theresa May, ministru de Interne, că a încercat să “ocolească scrutinul parlamentar”. Înalta Curte a stabilit că nu este în vigoare nicio limită legală. Sentinţa nu se aplică limitei permanente care va intra în vigoare din aprilie 2011.

“Nu există nicio îndoială că ea (May) a încercat să ocolească prevederile privind scrutinul parlamentar instituit conform Legii Imigraţiei din 1971 şi încercarea acesteia a fost din acest motiv ilegală”, a spus judecătorul Jeremy Sullivan. Înalta Curte fusese sesizată de Joint Council for the Welfare of Immigrants (JCWI) şi de English Community Care Association. Unul din opt lucrători din industria îngrijirii persoanei vine din afara Ue, la Londra raportul fiind de unu la patru.

“Aceasta este o victorie pentru democraţie şi pentru statul de drept”, a spus Habib Rahman, şeful executiv al JCWI. “Aceasta arată că ministrul de Interne nu poate pur şi simplu să ţină Parlamentul la distanţă”.

Partidul Laburist a spus că sentinţa Curţii aruncă în aer măsurile privind imigraţia luate de coaliţie: “Aşa-numitul lor plafon se poate să fi sunat bine înainte de alegeri, însă nu a fost gândit corespunzător şi nu a avut parte de dezbaterea pe care îl merita. Nu numai că va controla prea puţin imigraţia, plafonul riscă de asemenea să dăuneze mediului de afaceri britanic”, a spus ministrul de interne din umbră, Ed Balls.

“Să ieşim din Europa”

Sir Andrew Green, preşedintele grupului transpartinic Migrationwatch, a spus: “Vor trebui făcute eforturi pentru a minimiza orice creştere a numărului de aplicaţii pe timpul plafonului intermediar. Îngrijirea persoanelor este o muncă dificilă, dar esenţială şi furnizorii trebuie să se aştepte să plătească destul de mult pentru a recruta personal britanic de calitate corespunzătoare. Atât timp cât forţa de muncă ieftină poate fi importată, acest lucru nu se va întâmpla. Industria îngrijirii persoanelor a fost prea mult timp în măsură să folosească personal imigrant pentru a menţine salariile coborâte”.

Purtătorul de cuvânt al UKIP pe probleme de Imigraţie, europarlamentarul Gerard Batten, a fost mai dur: “Impunerea acestei limite asupra numărului de lucrători din afara Ue care vin în UK s-a făcut de coaliţie doar pentru a pretinde că face ceva serios în privinţa imigraţiei. Şi acum pretenţia a fost aruncată complet în aer de decizia de astăzi a Curţii. Realitatea este că din cauza abuzului de legi Ue privind imigraţia, nu există nimic ce se poate face privind imigraţia în masă necontrolată atât timp cât Marea Britanie îşi menţine calitatea de membră a UE. Pentru a fi eficient, Regatul Unit trebuie să-şi recâştige controlul frontierelor sale, nu doar să scoată cifre din buzunar şi să le impună fără o discuţie clară şi sinceră”.

Un nou plafon

Ministrul Imigraţiei Damian Green a spus că a fost dezamăgit de hotărâre: “Vom face tot ce ne stă în puteri pentru a putea preveni o grabă în depunerea de cereri până când nu intră în vigoare măsurile noastre mai permanente”, a spus el. Şi, trei zile mai târziu, pe 20 decembrie, Damian Green a anunţat că limita temporară asupra lucrătorilor imigranţi a fost pusă din nou în aplicare, în ciuda hotărârii judecătoreşti.

Într-o declaraţie în Parlament, Damian Green a spus: “Această hotărâre priveşte procedura, nu măsura – măsura de impunere a unei limite nu a fost considerată ilegală. Hotărârea Curţii rămâne pe partea tehnică, lucru pe care l-am stabilit clar astăzi pentru a ne asigura că de acum limita temporară a reintrat în funcţiune”.

Doamna May ar fi trebuit să prezinte plafonul în faţa parlamentarilor şi să permită Parlamentului să îl discute înainte de a-l introduce, au spus cei judecători de la Înalta Curte? Damian Green a rezolvat imediat: a anunţat în Parlament că o limită de 10.832 de vize este acum în vigoare până în aprilie 2011 pentru lucrătorii calificaţi. Menţionând în mod explicit cifra în faţa Parlamentului, măsura satisface acum hotărârea Curţii!

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version