in

Încă o mare companie de autoturisme închide fabrica din Marea Britanie. Mii de oameni rămân fără slujbe

Constructorul de autoturisme japonez Honda a luat decizia de a închide uzina din Marea Britanie.

Acest lucru este estimat pentru anul 2022 și va duce la pierderea a 3.500 de locuri de muncă, a declarat, luni, 19 februarie,un deputat britanic.

Închiderea acestei uzine, amplasată în sud-vestul Marii Britanii, a fost anunțată în premieră de Sky News și BBC, iar ulterior a fost confirmată și de deputatul conservator din regiunea Swindon, Justin Tomlison.

Decizia celor de la Honda de a închide fabrica de autoturisme de la Swindon urmează să fie anunțată în mod oficial marți, 20 februarie și este o nouă lovitură pentru Guvernul de la Londra care se lupta să mențină atractivitatea țării în pofida problemelor provocate de Brexit și a incertitudinilor care există în mediul industrial cu privire la consecințele ieșirii din UE fără un acord.

În urmă cu doar două săptămâni, un alt constructor auto japonez, Nissan, a provocat o surpriză anunțând că a renunțat la planurile privind construcția modelului crossover X-Trail la uzina sa de la Sunderland (nord-estul Marii Britanii).

Nissan, Honda și un alt producător nipon, Toyota, asigură aproape jumătate din producția de automobile din Marea Britanie.

Pe lângă Brexit, sectorul auto din Marea Britanie se confruntă cu numeroase provocări, precum scăderea vânzărilor de automobile diesel sau încetinirea pieței auto chineze.

La începutul anului, producătorul auto britanic Jaguar Land Rover a anunțat că va renunța la 4.500 de locuri de muncă, adică 10% din efective. La rândul său, grupul american Ford va renunța la 1.000 de locuri de muncă din Marea Britanie, în cadrul unui amplu plan de restructurare a operațiunilor din Europa.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Vezi VIDEO – Incident militar în Gibraltar între spanioli și britanici. Ministrul de Externe spaniol: „Navele se aflau în apele spaniole”

S-a mutat în Anglia după ce a demascat șpăgile de la o grădiniță din România: „Vreau o educație sănătoasă pentru copilul meu”