in

Incident șocant pe o cursă Ryanair, un englez beat l-a mușcat de ureche pe un alt pasager

Incindent șocant la bordul unui avion Ryanair, un britanic în vârstă de 29 de ani l-a mușcat de o ureche pe un alt pasager, informează Daily Mail, citat de Libertatea.

Totul s-a întâmplat după ce un conflict a izbucnit chiar în timp ce aeronava, care zburase pe ruta Birmingham, Marea Britanie – Palma de Mallorca, Spania, se afla în plin proces de aterizare.

Chemați la bord, polițiștii spanioli l-au arestat pe britanic. Oamenii legii au transmis că bărbatul consumase băutura altui pasager din avion, iar mai apoi a încercat să deschidă frigiderul care conținea băuturi alcoolice.

“Un bărbat de 29 de ani a fost arestat sub suspiciunea că a rănit un alt pasager, în urma unui incident care a avut loc la bordul unui avion care tocmai aterizase pe aeroportul din Palma de Mallorca.

Echipajul unui avion venit din Birmingham ne-a cerut ajutorul, joi seară, în urma unei probleme legate de un pasager căruia i s-a refuzat consumul de alcool în timpul zborului.

Bărbatul, care era beat, a ignorat instrucțiunile primite și, la un moment dat, a încercat să deschidă un frigider cu băuturi alcoolice. Înainte de asta, el a consumat o băutură pe care o cumpărase un alt pasager.

În timp ce ofițerii primeau informații despre ce s-a întâmplat, la intrarea în aeronavă, aceștia au observat că a început o bătaie. Ei au intrat în avion și au văzut cum deținutul l-a mușcat de urechea dreaptă pe un pasager”, a transmis Garda Civilă din Spania.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Numărul cazurilor de COVID-19, în creștere în Anglia. Ce măsuri pregătește guvernul român pentru cei care vin din această țară

Numărul cazurilor de COVID-19, în creștere în Anglia. Ce măsuri pregătește guvernul român pentru cei care vin din această țară

COVID-19: Primarul Sadiq Khan vrea noi restricții în Londra, pentru a se evita „creșterea uriașă a cazurilor” de coronavirus